Totul a început, spun anchetatorii, undeva prin luna aprilie a anului trecut. De atunci, agentul de poliție a pus pe picioare o afacere din care urma să câștige mulți bani. Și cum de mușterii nu ducea lipsă, treaba a mers ca pe roate.
Polițistul lua între 100 și 500 de euro pentru o mașină
Proprietarii care doreau să-și înmatriculeze mașinile cât mai repede apelau cu încredere la agentul de poliție, care nu refuza pe nimeni. Oamenii care ar fi trebuit să aștepte o lună sau două pentru a-și rezolva problema, terminau toată treaba în doar câteva zile. Totul avea un preț însă. În funcție de capacitatea cilindrică a autovehiculului, suma pleca de la 100 de euro și ajungea la 500 de euro.
Numai că afacerea pusă la cale de angajatul Ministerului Afacerilor Interne a ajuns și la urechile ofițerilor anticorupție, care au demarat cercetările. Astfel, pe lângă probele adunate de-a lungul săptămânilor, ofițeri sub acoperire au mers la SRPCIV și au încercat să-și înmatriculeze astfel mașinile. Și nu mică le-a fost surpriza să constate că agentul era dispus chiar să negocieze. Numai pentru a nu scăpa din mână vreun client.
Agentul a fost ajutat de doi angajați ai unui centru de copiere
Polițiștul a fost ajutat și de doi angajați ai unor centre de copiere a actelor, acolo unde oamenii mergeau pentru a-și face dosarele. Aici, oamenii aflau că există o posibilitate prin care pot scăpa mult mai repede de corvoada statului la coadă.
Zilele trecute, ofițerii anticorupție au descins la sediul SRPCIV și la domiciliile celor implicați, de unde au ridicat acte care să le probeze vinovăția. Agentul de poliție și cei doi complici au fost reținuți, iar judecătorii vor stabili dacă aceștia vor fi arestați. Ei sunt cercetați pentru luare de mită, dare de mită și trafic de influență.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro