Agentul de poliție din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Galați a fost prins în flagrant, miercuri, de către ofiţerii Serviciului Județean Anticorupție (S.J.A.) Galați, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, în timp ce primea de la o persoană suma de 500 euro, cu scopul de a-și trafica influența pe lângă lucrători ai unei unități penitenciare, în scopul introducerii unui telefon mobil și a unei cartele SIM în incinta acesteia, potrivit unui comunicat al DGA.
Agentul de poliție este cercetat și pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită și trafic de influență, după ce a solicitat și primit suma de 1.500 de euro de la un martor denunțător aflat în stare de arest preventiv, cu scopul de a introduce în interiorul instituției două telefoane mobile și două cartele SIM.
Ulterior, martorul denunțător a fost transferat într-o unitate de detenție și, cu ocazia discuțiilor purtate, agentul de poliție i-a promis introducerea unui telefon mobil în incintă, contra unei sume de bani neprecizată la acel moment, situație care a condus la acțiunea de flagrant organizată în cursul zilei de miercuri.
Agentul de poliție este cercetat sub control judiciar.
Citește și: REPORTAJ/Drama bătrânelor dintr-un azil din Craiova. Nu are cine să le mai spună “Sărut mâna, mamă!”, de 8 Martie – VIDEO
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro