”Publicul nu mai are acces la transporturile de lemn mai vechi de trei zile, deși sistemul stochează toate transporturile din 2008 încoace”, reclamă Gabriel Păun, președintele Agent Green.
La rândul său, Ciprian Gălușcă, coordonatorul campanii păduri al Greenpeace România, arată că în noua aplicație nu este disponibilă nici ruta unui camion și nici destinația.
”Alertele din zonele unde lipsesc arbori au dispărut, iar fotografiile cu încărcătura, prevăzute în hotărârea de guvern, nu sunt disponibile în noua aplicație. Pentru public, este singurul mod de a distinge camioanele legale de cele care fac multiple transporturi pe zi cu un singur set de documente”, a precizat acesta.
De asemenea, din aplicație ar mai fi dispărut complet straturile cu ariile protejate și toate pădurile virgine și potențial virgine.
”Nu se mai poate vedea informația privind specia de arbori transportată, informație care a fost înlocuită cu grupe generale, precum rășinoase sau foioase. Nu apar nici măcar promisele hărți de înaltă rezoluție”, a încheiat Antoniu Bumb, coordonatorul campanii păduri al Declic.
”Implicarea publicului este esențială”
Celei trei organizații își exprimă susținerea față de SUMAL 2.0 și spun că sistemul ”are probleme rezolvabile din punct de vedere al programării”.
Potrivit legii, aplicația SUMAL 2.0 Inspectorul Pădurii permite oricui să vadă și să verifice o serie de informații privind transporturile de lemn în România. Printre acestea, se află avizele de însoțire a mărfii, punctul de încărcare, speciile de lemn transportate, numele transportatorului, numărul de înmatriculare al mijlocului de transport, traseul parcurs, fotografiile mijlocului de transport, autorizația de exploatare, etc.
”Transparența și trasabilitatea sunt elemente cheie în combaterea tăierilor ilegale. Atâta timp cât autoritățile au fost capabile în ultimii ani să depisteze doar 1% din tăierile ilegale, credem că implicarea publicului la îmbunătățirea situației nu este doar o mână de ajutor, ci este esențială pentru stoparea dezastrului din pădurea României”, arată Gabriel Păun, reprezentantul Agent Green.
Cele trei ONG-uri cer ministerului să publice în aplicație și pe portal toate informațiile care lipsesc. De asemenea, acestea cer ”tragerea la răspundere a funcționarilor din minister care au girat această secretizare abuzivă”, se mai arată în comunicatul transmis presei.
Libertatea a solicitat un punct de vedere referitor la problemele semnalate de celei trei ONG-uri, însă, până la redactarea acestui material, nu am primit nici un răspuns.