Vestul Europei este posibil să se confrunte mai des cu inundații în timp ce perioadele de secetă s-ar putea abate cu precădere în zonele sudice și sud-estice ale continentului nostru, potrivit Agerpres. Alte riscuri asociate cu schimbările climaterice sunt randamentele agronomice scăzute și creșterea prevalenței bolilor infecțioase sensibile la condițiile de mediu, răspândite de insecte — spre exemplu boala Lyme, provocată de căpușe, ori febra dengue asociată cu țânțarul-tigru asiatic.
Valurile de căldură pot cauza ”zeci de mii de decese premature”, mai menționează agenția, potrivit sursei citate. Printre alte efecte menționate se numără pierderea biodiversității terestre și acvatice.
Ecosistemele marine ar putea fi și ele prejudiciate de acidificarea și încălzirea mărilor și oceanelor, mai arată agenția care notează că topirea ghețarilor tereștri și plutitori amenință activitățile din regiunea arctică.
Valurile de căldură pot cauza ”zeci de mii de decese premature”
Evenimentele extreme determinate de climă în perioada 1980-2013 au costat cele 33 de state europene membre ale Agenției peste 400 de miliarde de euro (430 de miliarde de dolari), cele mai mari fiind înregistrate în regiunea mediteraneană.
Printre măsurile sugerate de Agenție în vederea contracarării consecințelor schimbărilor climaterice se numără barierele de protecție împotriva inundațiilor, o mai bună utilizare a resurselor de apă și adaptarea clădirilor pentru a face față mai bine evenimentelor legate de climă, dar și un mai bun schimb de informații.
”Dimensiunile viitoarei schimbări climaterice și a urmărilor sale vor depinde de eficacitatea implementării angajamentelor noastre globale de a reduce emisia de gaze cu efect de seră”, a declarat directorul executiv al AEM, Hans Bruyninckx. Acesta a menționat nevoia de a ”aplica strategiile și politicele corecte de adaptare”.