„Sunt numeroase pericole care se înmulţesc şi care sunt acolo până la sfârşitul conflictului. (…) Acţiunile militare au crescut, iar în misiunea noastră permanentă de experţi, pe care o avem în Zaporojie şi, de asemenea, în alte centrale ucrainene, se observă o creştere a atacurilor în jurul” centralelor, a declarat directorul general al AIEA.
„Aceasta ne preocupă foarte mult”, a adăugat Grossi, precizând, de asemenea, că întreruperile alimentării cu electricitate „prezintă un risc pentru funcţia de răcire” a reactoarelor.
Centrala nucleară Zaporojie, cea mai mare din Europa, este controlată de forțele ruse de de la începutul invaziei lansate în Ucraina.
De atunci, forțele Kievului și cele ale Moscovei s-au acuzat reciproc de atacuri în zona centralei.
Foto: Hepta