Agenții de securitate suspectați că au fost implicați în otrăvirea lui Aleksei Navalnîi au încercat să îl asasineze în 2019 pe proeminentul scriitor și jurnalist Dmitri Bikov, susține o anchetă publicată miercuri de site-urile de investigații Bellingcat și The Insider.

Ancheta de miercuri vine după investigațiile publicate în trecut de site-urile The Insider, Bellingcat și CNN, care au susținut că membrii unei divizii de elită a serviciului de securitate rus FSB l-au urmărit pe Navalnîi timp de mai mulți ani, înainte de a-l otrăvi cu un agent chimic cunoscut sub numele Noviciok, în august 2020.

Bikov, unul dintre cei mai cunoscuți intelectuali ai Rusiei, s-a aflat aproape de moarte în aprilie 2019, în timpul unui turneu organizat în mai multe orașe din țară, unde intenționa să organizeze lecturi publice ale operei sale.

El a început să se simtă rău pe aeroportul Ekaterinburg, înainte de un zbor spre orașul Ufa, pe 16 aprilie, potrivit soției sale, Ekaterina Kevkhișvili, citată de The Insider.

În momentul în care avionul a decolat, scriitorul a început să vomite, să respire cu dificultate și să transpire puternic, apoi s-a întins pur și simplu pe culoarul dintre scaune.

Bikov a ajuns la spital, după aterizare, și a fost plasat într-o comă indusă mai multe zile, timp în care colegii său s-au luptat cu autoritățile pentru a-l transporta la Moscova.

Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo
Recomandări
Rezultate prezidenţiale Republica Moldova – Turul doi. Câte voturi au obținut Maia Sandu și Alexandr Stoianoglo

În cele din urmă, scriitorul s-a trezit din comă, într-o clinică din capitală, și a fost externat pe 26 aprilie.

Documentele de externare au vehiculat drept cauză posibilă a îmbolnăvirii o toxiinfecție alimentară.

Agenți suspectați și în cazul Navalnîi

Citând un expert în arme chimice, Bellingat a confirmat că simptomele lui Bikov pot fi de fapt efectele neurologice ale otrăvirii cu organofosfați, un grup de substanțe toxice.

La fel ca în cazul lui Navalnîi, când s-a bazat pe mărturisirea unui membru al FSB, care a spus că agentul Noviciok a fost plasat pe hainele opozantului, The Insider a precizat că otrava ar fi fost pusă pe hainele lui Bikov, în momentul în care acesta era plecat din camera sa de hotel din Novosibirsk.

Hotelul cu pricina, în care Bikov și soția sa au stat în aprilie, era același unde Navalnîi și asociații săi ar fi trebuit să se cazeze în august 2020, înainte ca o membră a echipei sale să suspecteze că echipa ar fi urmat să fie supravegheată acolo.

„E dificil de imaginat că cei care au organizat operațiunea de otrăvire ar fi putut intra în camera de hotel fără acordul personalului”, a scris The Insider, care a precizat că stafful hotelului a refuzat să ofere o reacție.

Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile
Recomandări
Cifrele din spatele alegerilor pentru desemnarea noului președinte al României: peste 22 de milioane de buletine tipărite și o sută de mii de ștampile

Important, investigația i-a identificat pe Vladimir Paniev, Ivan Osipov și Valeri Sukharev drept presupușii agenți FSB implicați în otrăvirea lui Bikov.

La fel ca în dosarul Navalnîi, ofițerii l-au urmărit pe Bikov în călătoriile sale prin Rusia timp de mai bine de un an, înainte de tentativa nereușită de asasinat, potrivit The Insider.

Potrivit jurnaliștilor, datele telefoanelor mobile și biletele de avion cumpărate au demonstrat că doi dintre acești agenți au călătorit în aceleași orașe precum Bikov, în exact același timp.

Cine este Bikov

Bikov este un critic al lui Vladimir Putin, dar nu un lider al opoziției.

Împreună cu actorul Mihail Iefremov, el a creat proiectul „Cetățeanul poet”, în care Iefremov citea poezii scrise de Bikov, care conțineau o critică la adresa societății, politicii și culturii contemporane din Rusia.

Proiectul era difuzat de un canal TV, dar a fost închis, deoarece poemele erau prea critice la adresa guvernului de la Moscova.

Într-o conversație cu jurnaliștii de la Bellingcat și The Insider, Bikov a declarat că nu știe de fapt motivele pentru care FSB-ul ar fi încercat să îl otrăvească.

„Motivele Kremlinului nu sunt cunoscute. Poate că eram următorul pe listă”, a concluzionat el.

Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”
Recomandări
Regele Felipe și regina Letizia, sub o ploaie de noroi și obiecte aruncate de mulțimea furioasă, lângă Valencia: „Asasinilor! Asasinilor!”

Organizația lui Navalnîi, scoasă în afara legii

Un tribunal rus a aprobat miercuri o solicitare a procurorilor de a declara drept „extremiste” organizaţiile care au conexiuni cu opozantul Kremlinului, Aleksei Navalnîi, aflat în închisoare, o decizie ce permite scoaterea unor astfel de organizaţii în afara legii precum şi creşterea represiunii la adresa susţinătorilor acestora, potrivit Reuters, citată de Agerpres.

Hotărârea, care intră în vigoare imediat, interzice efectiv membrilor unor astfel de grupuri să participe la alegerile parlamentare din acest an.

„S-a recunoscut că aceste organizaţii nu doar că au diseminat în mod voluntar informaţii care incită la ură şi ostilitate faţă de reprezentanţii puterii, ci au comis de asemenea infracţiuni şi delicte extremiste”, a declarat presei reprezentantul procuraturii, Aleksei Jafiarov, după anunţarea deciziei, potrivit AFP.

Această hotărâre vizează în special Fondul pentru lupta împotriva corupţiei (FBK), cunoscut pentru anchetele sale răsunătoare cu privire la stilul de viaţă al elitelor din Rusia şi delapidările comise de acestea, precum şi birourile regionale ale opozantului Navalnîi, care se ocupă de organizarea manifestaţiilor şi a campaniile electorale.

Navalnîi, care execută o pedeapsă de doi ani şi jumătate cu închisoarea pe baza unor acuzaţii pe care liderul opoziţiei ruse le consideră măsluite, a negat acuzaţiile de extremism, pe care le-a explicat ca fiind o încercare de a elimina opoziţia la adresa partidului de guvernământ Rusia Unită, în perspectiva alegerilor parlamentare din septembrie.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
Știrileprotv.ro
Coșmar pe centura Bucureștiului, trăit de o familie. Câțiva indivizi au încercat să-i jefuiască, dar șoferul i-a pus pe fugă
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
Viva.ro
A adus dovada! Laurențiu Reghecampf îi dă șah-mat Anamariei Prodan, după ce l-a executat silit: „Se ocupă de farse prin instanțe. Mi-a recunoscut că...”. Reghe aruncă bomba despre fosta soție
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Libertateapentrufemei.ro
O zi cu Andreea Raicu. Imagini din casa și din viața vedetei. Locuiește doar cu Honey, iar terasa vilei e cât un teren de handbal
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
FANATIK.RO
Alegeri Republica Moldova, rezultate parțiale. Maia Sandu îl învinge pe Alexandr Stoianoglo. Update
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
GSP.RO
Obiceiurile bizare pe care le are Sorana Cîrstea: „Îmi aduc multă fericire”
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
FANATIK.RO
Cele 4 zodii care renasc din propria cenușă în 2025. Roata norocului se învârte numai pentru ele, apar bani mulți, relocări în străinătate și câștiguri financiare
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Unica.ro
Imagini din casa 'bântuită' pe care Oana Zăvoranu a pierdut-o în instanță. 'Se aud voci, suspine, oftături. Se deschid uși închise cu clanța'
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Financiarul.ro
Cheltuielile vilei lui Iohannis. Guvernul a desecretizat documentele
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Observatornews.ro
Șoc termic în aproape toată țara, temperaturile au scăzut chiar și cu 16 grade. Anunțul meteorologilor
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc
HOROSCOP
Horoscop 4 noiembrie 2024. Leii încep o perioadă de înflorire pe toate planurile, doar ceea ce nu vor nu le va reuși deloc

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI