Astfel, românii care au fost weekendul trecut la mare, mulți dintre ei „fentând” restricțiile de circulație în vigoare până la data de 1 iunie, au început să se întoarcă acasă, coloana de mașini pe sensul de intrare în București fiind uriașă, luni după-amiază.

Conform centrului Infotrafic, în jurul orei 17.00, la km 92 (localitatea Dragoș Vodă, județul Călărași) se circula către Capitală în coloană de aproximativ 1 kilometru.

De asemenea, traficul rutier se desfășura în coloană, pe aproximativ 700 de metri, pe sensul către București, în zona kilometrului 33 (localitatea Fundulea).

Poliția îi sfătuiește pe șoferi să mărească distanţa în mers, iar în cazul în care încheie coloanele să pună în funcţiune luminile de avarie, pentru a-i atenţiona pe cei ce se apropie din spate să frâneze din timp.

Și pe DN 1, traficul rutier s-a intensificat pe sensul de coborâre Brașov – Ploiești. Astfel, traficul rutier este intens pe sensul Brașov către Ploiești, de la km 134 la 129 (Bușteni) coloană în mișcare (35-40 km/h ), dar și pe tronsonul cuprins între localitățile Posada și Comarnic, valorile de trafic sunt crescute și se circulă în coloană, cu viteză redusă.

Polițiștii acționează în dispozitivul de siguranță rutieră pentru fluidizarea traficului pe raza tuturor stațiunilor montane de pe Valea Prahovei.

Pentru autoturisme, rutele alternative la DN 1 Brașov – Ploiești – București sunt următoarele:

DN 1A Brașov – Cheia – Ploiești;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – Pitești;

– DN 73 Râșnov – Câmpulung – DN 72A – Târgoviște;

– DN 71 Sinaia – Târgoviște – București.

 
 

Urmărește-ne pe Google News