În imagini se vede cum oamenii se înghesuie să urce pe munte, fără să țină cont prea mult de regulile de distanțare socială. Unii erau turiști, alții, dornici să ajungă mai repede pe pârtiile de schi.
„Atenție, cozi foarte mari la intrarea în parcare, casierii, îmbarcări!”, a fost mesajul postat pe pagina oficială de Facebook a Gondolei Sinaia.
În plus, faţă de sezonul de anul trecut, au fost inaugurate alte două pârtii, astfel că în total sunt practicabili peste 13 kilometri de traseu schiabil.
Gondola Carp, care face legătura între Cota 1400 şi Cota 2000, a fost reparată, astfel că este funcţională de vineri. În plus, administratorii domeniului schiabil au inaugurat tot vineri un teleschi nou care duce turiştii spre pârtiile din Valea Soarelui.
Aglomerația a determinat autoritățile locale să se reunească în ședință de urgență.
Măsurile anunțate de Primăria din Sinaia
Primarul orașului Sinaia a solicitat suplimentarea efectivelor de jandarmi, jandarmi montani și poliție pentru asigurarea respectării măsurilor anti- Covid la Cota 1000, 1400, 2000 și în Valea Soarelui și Valea Dorului.
În vederea asigurării măsurilor de protecție, comitetul a decis să trimită o solicitare pentru sprijin către Garnizoana Predeal – Batalionul 21 Vânători de Munte.
S-a decis, începând cu data de 21 decembrie 2020, deschiderea traficului auto pe Drumul Cotei, dar și crearea unui segment de drum cu sens unic, de la intersecția străzilor Drum Nou Cota 1400 și Calea Codrului (Hotel Ioana) până la Cabana Schiori. Prin aceste măsuri, traficul va fi fluidizat pe durata sărbătorilor, iar numărul locurilor de parcare va crește
De asemenea, toți operatorii pe cablu vor fi obligați să asigure delimitarea culoarelor de trafic prin montarea de garduri și parapeți, dar și să difuzeze, la fiecare 15 minute, mesaje audio care să amintească publicului caracterul obligatoriu al măsurilor impuse: distanțare și mască.
Publicată de Gondola Sinaia pe Sâmbătă, 19 decembrie 2020
Într-o intervenție la Digi24, primarul din Sinaia, Vlad Oprea, a avertizat: „Dacă turiștii nu vor respecta măsurile, vom trece la limitarea accesului la instalații. Sper că nu va fi cazul să închidem instalațiile și pârtiile”.
Din cauza aglomerației de pe pârtii, programul instalațiilor s-a prelungit sâmbătă cu 30 de minute (16:20 – Teleschi Valea Soarelui, 16:30 – Telescaun Soarelui, 17:00 – Gondola Carp, 17:30 – Gondola Sinaia).
Ne cerem scuze pentru disconfortul creat în această dimineață și vă mulțumim pentru înțelegere!
Mesajul celor de la Gondola Sinaia:
De menționat că din cauza unor probleme tehnice, Telescaunul Soarelui a pornit sâmbătă abia la 10.10.
Cu sezonul deja început, Primăria spune că pregătește un „proiect de hotărâre prin care forțele de ordine să aibă posibilitatea de a aplica sancțiuni acelora care nu respectă regulile de funcționare a domeniului schiabil”.
Reguli pentru telegondolă
- respectați cele patru culoare către instalaţiile de transport pe cablu
- purtarea măştii de protecţie, astfel încât să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice deschise şi în gondolă.
- în gondolă urcă doar patru persoane odată.
Program instalații
- Gondola Carp începe programul cu public la 8:30 şi funcţionează până la 16:30.
- Telescaunul Soarelui începe programul cu public la ora 8:40 si funcţionează până la 16:00.
- Teleschi Valea Soarelui începe programul cu public la 08:40 şi funcţionează până la 15:50.
- Banda pentru începători este gata de funcţionare.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro