”Dacă Parlamentul aprobă acest proiect şi promulgat ulterior, suspendarea dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile, fără posibilitatea de a o reduce, cred că s-ar putea să aibă acel efect scontat, de eliminare a acestor comportamente”, a declarat miercuri comisarul şef Lucian Diniţă, şeful Direcţiei Poliţie Rutieră.
Diniţă a adăugat că, în momentul de faţă, acest comportament este tratat ca violenţă, dar atât timp cât acesta se petrece în trafic şi, cu atât mai mult cu cât există ‘şi un volan în mână, se poate considera ca fiind o circumstanţă agravantă şi se impun măsuri sancţionatorii.