Fata reținută de Poliție are 14 ani și este bănuită de săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Este una dintre cele patru care au agresat fizic și au umilit o adolescentă de 13 ani în Târgu Jiu. Scena a fost filmată și distribuită online, iar IPJ Gorj a deschis dosar penal duminică, 6 septembrie.

Cele patru agresoare minore aveau între 12 și 14 ani, una singură având 14 ani, adică vârsta pentru care poate răspunde penal pentru faptele ei. Aceasta a fost reținută luni.

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au mai identificat două filmulețe apărute în spațiul public și s-au autosesizat cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe, conform comunicatului IPJ Gorj.

Videourile arată că în data de 15 iulie, trei tinere, cu vârste cuprinse între 12 și 14 ani, din municipiul Târgu Jiu, ar fi agresat fizic o fată de 13 ani.

Într-un articol publicat astăzi, Libertatea a demonstrat că e vorba de un fenomen de violență extremă și bullying în rândul mai multor adolescenți din Târgu Jiu, nu de un caz izolat. 

Urmărește-ne pe Google News