Bărbatul a fost reținut într-o stație, în timp ce se afla într-un autobuz. Se pare că acesta tocmai ce revenise în Germania, după ce a fost în Franța. Autoritățile germane îl identificaseră recent pe suspect, după ce înregistrarea cu atacul a ajuns virală și a determinat unele persoane să ofere recompense în schimbul arestării tânărului.

Autoritățile germane nu au dat publicității numele suspectului, însă presa scrie că acesta era bulgar și că locuia lângă Varna. Acesta se afla în Berlin de câteva luni, unde lucra pe un șantier de construcții. De altfel, invididul era deja cunoscut autorităților bulgare pentru furt și huliganism.

Atacul a avut loc în octombrie, însă poliţia a făcut publică înregistrarea video abia săptămâna trecută şi a cerut ajutorul în identificarea bărbatului. Camerele de supraveghere au suprins momentul în care femeia a fost lovită din spate de un bărbat, care avea în mână o sticlă cu alcool.

 
 

Urmărește-ne pe Google News