„L-am lovit pentru că urăsc politicile lui”, a declarat Massimo Tartaglia, conform Mediafax.

Bărbatul în vârstă de 42 de ani le-a povestit anchetatorilor că a ajuns în Piaţa Domului, unde a avut loc incidentul, după o întâlnire eşuată cu o prietenă. Ajuns în faţa Domului din Milano, Massimo Tartaglia a ascultat discursul lui Berlusconi, dar s-a enervat de ceea ce a auzit şi a plecat rapid.

În timp ce se îndrepta însă  spre staţia de metrou a văzut maşina premierului parcată şi a observat că mai multe persoane erau nemulţumite în legătură cu discursul lui Berlusconi.

Massimo  a luat-o în acel moment pe o stradă laterală şi a ajuns chiar lângă premier şi a aruncat în acesta cu o machetă cu soclu metalic care reprezenta Domul din Milano. În urma loviturii primite, politicianul a suferit mai multe contuzii faciale, o mică fractură a nasului şi i-au fost sparţi doi dinţi.

În prezent,  Massimo Tartaglia se află încarcerat într-o celulă din Milano şi aşteaptă să primească pedeapsa pentru fapta sa.

 

 

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News