Cristian Georgel Alexandru, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat preventiv marți, pentru 30 de zile, anchetatorii schimbându-i încadrarea juridică de la agresiune sexuală la viol asupra copilei de 10 ani pe care a acostat-o pe o stradă din Galați, în timp ce aceasta se îndrepta spre școală.

Totodată, oamenii legii caută să o identifice și pe cea de-a doua victimă a violatorului în serie, și anume minorul cu care a fost surprins marți întreținând raporturi sexuale orale pe faleza din Brăila, la câteva ore după comiterea violului asupra fetei de 10 ani. La momentul la care în zonă a ajuns o echipă de polițiști, la sesizarea unor cetățeni, copilul fugise. Potrivit martorilor, ar fi vorba despre un băiat de aproximativ 10 -12 ani.

Între timp, ies la iveală o serie de amănunte revoltătoare despre Cristian Georgel Alexandru. Astfel, bărbatul care a violat-o pe fetița de 10 ani este un violator în serie și un pervers sexual care a terorizat ani la rând tinerele din Brăila. El a fost condamnat de două ori, însă de fiecare dată a fost eliberat înainte de termen, deși în urma unei expertize psihiatrice a reieșit că are grave probleme de comportament.

Bărbatul de 39 de ani a intrat în atenția autorităților încă din anul 2003, când a acostat și agresat sexual mai multe eleve care se plimbau pe faleza Dunării și pe Calea Călărașilor. El a fost condamnat la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru viol și perversiuni sexuale, dar a fost eliberat cu doi ani și jumătate înainte de termen. Abia ieșit din inchisoare, individul a atacat o femeie și două eleve din Brăila pe care le-a supus la perversiuni sexuale, masturbându-se în fața lor.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, bărbatul a intrat din nou în atenția oamenilor legii în 2013, după ce a acostat două eleve de liceu în vecinătatea unității de învățământ, masturbându-se în fața lor, iar la scurt timp o tânără de 18 ani și două fetițe de 10 și 13 ani, pe care le-a supus la perversiuni sexuale. Violatorul a fost condamnat în 2015 tot la 8 ani și 6 luni de închisoare pentru ultraj contra bunelor moravuri și tâlhărie, fiind eliberat și de această dată înainte de termen, în decembrie 2018 în baza unei decizii a Judecătoriei Brăila.

Citește și: Estul trage tare să ajungă Vestul! Premieră într-un oraș din România: Suceava trece la taxiuri electrice | FOTO

Urmărește-ne pe Google News