„Aplicaţia AgriSo oferă o evidenţă mai bună a costurilor pentru creşterea productivităţii, rotaţia culturilor, măsurători ale solelor şi introducerea altelor noi dar şi măsuratori ale operaţiunilor efectuate în câmp zi de zi ca şi suprafaţă lucrată, monitorizarea utilajelor, viteza sau numărul de ore în care a staţionat operatorul cu motorul pornit, până la declaraţii Apia, evidenţa diferitelor cantităţi de input-uri aplicate pe fiecare solă în parte, a cantităţilor recoltate din fiecare solă, a soiurilor celor mai productive, precum şi multe alte funcţii foarte utile pentru fermieri”,a declarat Ştefan Stănescu, dezvoltatorul aplicaţiei şi unul dintre managerii startup-ului.
Agricultura cu mila lui Dumnezeu, marea noastră problemă
Potrivit creatorilor aplicației, agricultura noastră are nevoie de tehnologie de ultimă generaţie pentru a readuce România la statutul de grânar al Europei. Nu este nici un secret că țara noastră are tractoare vechi de 40-50 de ani, cu care fermierii mici își lucrează pământul. Din acest motiv avem nevoie de cele mai noi utilaje, instalaţii de irigat, seminţe şi soluţii software, altfel, vom rămâne la mila lui Dumnezeu cu ea.
„Dezvoltarea unui business competitiv în domeniul agricol nu se mai poate face pe parcele mici, iar fermierii au început să înţeleagă beneficiile dezvoltării unor exploatări pe mari suprafeţe, cu utilaje performante. Una este să lucrezi cu un tractor şi un plug şi alta să acţionezi cu tehnologii de ultimă generaţie. Totul depinde însă de bani şi în acest sector, iar aplicația optimizează costurile, de la consumul de carburant per hectar la scanarea solelor din satelit pentru un randament mai bun prin aplicarea variabilă a inputurilor”, a mai spus acesta.
Record în agricultura românească
Agricultura va înregistra, în acest an, cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, respectiv un business total de 24,5 miliarde lei, ca urmare a vremii favorabile, a investiţiilor din domeniu, relansării consumului şi a evoluţiei preţurilor, estimau recent, experţii de la Dekalb România.
Specialiștii afirmă că, în ultimii ani, agricultura a devenit tot mai intensivă, pe fondul creşterii numărului firmelor care activează în domeniu şi a suprafeţelor exploatate.
„Acest lucru înseamnă că lucrăm la potenţial maxim fiecare hectar pentru a obţine o producţie cât mai mare. Agricultura care exploatează resursele naturale peste limite poate avea însă, în timp, efecte dăunătoare pentru calitatea mediului. Un simplu exemplu îl constituie lucrările necorespunzătoare ale solului, care pot duce la reducerea fertilităţii solului, la eroziune şi limitarea surselor de apă“, afirma Andrei Măruțescu, directorul de comunicare și relații publice Syngenta România și Republica Moldova.