În cadrul studiului realizat de Michigan State University, peste 400 de participanţi au fost întrebaţi în legătură cu sentimentele pe care le percep la cei din jur şi pe care le au la rândul lor privind mesajele despre alcool publicate pe Facebook.
„Am descoperit că oamenii care devin foarte interesaţi de un mesaj despre alcool, încât vor să facă ceva legat de acel mesaj, cum ar fi să apese butonul «like», să distribuie mesajul sau să comenteze, au mai mari şanse să se gândească şi să îşi dorească să consume alcool”, a declarat Saleem Alhabash, unul dintre autorii cercetării.
Acesta a adăugat: „Consumatorii sub vârsta legală vor vedea aceste anunţuri, se vor gândi că sunt rebeli şi interesanţi şi vor distribui mesajul respectiv. Interacţionează cu mesajul despre alcool şi se gândesc la consumul de alcool”.
Foto simbol: NorthFoto