Dacă faci o facultate, ai şanse să prinzi mai mulţi ani de pensie! Cel puţin aşa arată un studiu al Eurostat realizat în mai multe ţări. În România, se pare că bărbaţii îşi pot prelungi viaţa chiar cu până la 10 ani dacă termină o facultate.
Ca dovadă, acelaşi studiu arată că în ţările din estul Europei,
10 ani în plus pentru cei cu studii
La români, bărbaţii cu facultate trăiesc în medie până la 75 de ani, faţă de cei fără studii, care ajung doar până la 65 de ani. Nu la fel stă treaba însă şi cu româncele. Diferenţele sunt mai mici în cazul lor. În timp ce femeile licenţiate o duc până la 80 de ani, cele fără şcoală mor, în medie, la 76 de ani.
Specialiştii susţin că românii fără şcoală nu se îngrijesc
“Că românii cu facultate trăiesc mai mult decât cei neşcoliţi e de înţeles. Educaţia prelungită este un factor important pentru creşterea calităţii vieţii. Nu se poate compara traiul unui agricultor cu cel al unui intelectual care lucrează zeci de ani la birou. Primul munceşte mai mult, în condiţii mai proaste, nu se îngrijeşte, merge mai rar la doctor şi nu se tratează dacă are vreo boală. Evident că trăieşte mai puţin! De altfel, şcoala creează oportunităţi de angajare, ceea ce duce la un salariu mai bun, un statut social ridicat şi stres mai puţin”, ne-a explicat psihologul Hanibal Dumitraşcu (foto).
România are 600.000 de studenţi
Potrivit Ministerului Educaţiei, în România, în acest moment, sunt înregistraţi 600.000 de studenţi, la toate formele de învăţământ superior (la zi, la distanţă sau la fără frecvenţă), atât la stat, cât şi la privat.
Ce spun cititorii: «Cei cu studii superioare depun mai puţin efort fizic»