În loc să încurajeze munca, Executivul vrea să-i tragă în jos şi pe cei care încearcă să-şi găsească un al doilea job sau să se implice în activităţi suplimentare pentru a-şi spori veniturile.
Astfel, deficitul bugetar va fi corectat, posibil chiar de anul viitor, prin extinderea bazei de calcul a contribuţiilor sociale obligatorii asupra tuturor veniturilor realizate de persoanele fizice.
“În România, în comparaţie cu ţările nordice sau cu Statele Unite, un număr mult mai mic de persoane optează pentru al doilea job. Credem că măsura de extindere a bazei de calcul a CAS ar putea descuraja persoanele interesate să desfăşoare astfel de activităţi suplimentare jobului principal”, susţine specialistul eJobs.ro, Ana-Maria Cetăţean (foto).
Introducerea unui astfel de sistem a fost anunţată de Guvern la Bruxelles, prin programul de convergenţă pentru perioada 2014-2017 şi transmis Comisiei Europene.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro