„Salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual. În cazul în care perioadele de concedii medicale și de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi sau mai mulți calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu”, potrivit informațiilor provenite de la Guvern.
Modificările legislative survin ca urmare a unei Hotărâri adoptate astăzi de Guvern, prin care se revizuiesc HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
Ce spunea înainte legea
Articolul 5 spunea la alineatul 1 că „salariaţii care au lipsit de la serviciu întregul an calendaristic, fiind în concediu medical sau în concedii fără plată acordate potrivit art. 25 alin. (3), nu au dreptul la concediul de odihnă pentru acel an”.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_730820596f6ac49c28b6fa7f5a6c3777.jpg)
Prin hotărârea adoptată astăzi, durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiționată de durata concediilor medicale sau fără plată, iar România se conformează și pune în aplicare dispozițiile articolului 7 din Directiva 2003/88/CE privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru.
„Comisia Europeană, prin scrisoarea de punere în Întârziere-Încălcare nr.2013/4233, consideră că legislația națională din Codul Muncii din România și din HG 250/1992, nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu articolul 7 din Directiva 2003/88/CE și a invitat Guvernul României să prezinte observațiile necesare. Urmare acestei solicitări, România a realizat demersurile legislative de modificare și completare a Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare”, se mai arată în informarea Guvernului.
La câte zile de concediu aveți dreptul
Salariaţii din administraţia publică au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 21 sau 25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea lor în muncă. Astfel că, salariații cu până în 10 ani de muncă au dreptul la 21 de zile de concediu, iar cei cu peste 10 ani vechime în muncă, la 25 de zile lucrătoare.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/192_9f7f5dafe7828371e9d485e6a338d588.jpg)
Salariaţii din regiile autonome cu specific deosebit şi din unităţile bugetare au dreptul, în fiecare an calendaristic, la un concediu de odihnă plătit, cu o durată de 18-25 zile lucrătoare, în raport cu vechimea în muncă.
Pentru tinerii în vârstă de până la 18 ani, durata concediului de odihnă este de 24 de zile lucrătoare. La stabilirea duratei concediului de odihnă se ia în considerare vârsta pe care aceşti tineri au avut-o la data de 1 ianuarie din anul calendaristic respectiv.
Personalul din activitatea de cercetare ştiinţifică atestat, încadrat în unităţile bugetare, are dreptul la un concediu de odihnă plătit, stabilit în raport cu vechimea în muncă, după cum urmează:
– 24 zile lucrătoare pentru salariaţii cu o vechime în muncă de până la 5 ani;
– 26 zile lucrătoare pentru salariaţii cu o vechime în muncă de 5-15 ani;
– 28 zile lucrătoare pentru salariaţii cu o vechime în muncă de peste 15 ani.
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/281_9c23ad4c52f8793e305c577f100bb7c3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/153_dd89484729784ad680e204426753b81f.webp)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/197_be8089c016dc48c917e7c11481fc7f38.webp)
:quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/276_73d4e4db3243ae75970c7f920b5e7174.png)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/43_601d376b9671130d0fb8f33ab8377a21.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/15_5eeb01d9ba3d5ca35c061a5390046e27.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/253_bd991edbbc38fc8dc3ac6171efffebf3.jpg)
:contrast(8):quality(75)/https://www.libertatea.ro/wp-content/uploads/feed/images/190_679709e0b14e882c5d97ac291281565d.jpg)