Ce măsuri de prim ajutor pot fi acordate:
Ideal ar fi ca victima să ajungă la un medic cât mai repede posibil, singurul tratament eficient fiind o doză de antivenin. După ce aţi sunat la 112, verificaţi dacă unitatea de prim ajutor are pe stoc ser antivenin.
Poziţionaţi victima într-o poziţie culcată, cu capul şi bustul puţin ridicate şi locul muşcăturii poziţionat sub nivelul inimii. Activitatea fizică trebuie să fie cât mai redusă cu putinţă, pentru a putea avea un puls cât mai scăzut.
Se va curăţa rana cu apă şi săpun sau cu şerveţele antiseptice din trusa de prim ajutor. Se vor elimina orice bijuterii sau alte elemente strânse pe corp (curele, bretele), pentru că în caz de reacţii adverse la venin, cum ar fi umflături de tip şoc anafilactic, hainele şi accesoriile vor pune probleme serioase la îndepărtare.
Se asigură confortul termic şi, dacă este posibil, se administrează oxigen. Monitorizeaza semnelor vitale ale victimei (n.r. pulsul şi respiraţia) se va face în permanenţă. Trasează marginea zonei umflate la fiecare 15 minute cu un pix pentru a ajuta doctorii să judece gradul de expunere la venin.
Ce NU trebuie să faci:
NU încerca să tai de-a lungul urmelor de colţi şi nu suge sângele cu venin, pentru că acesta se răspândeşte atât de repede încât nu vei avea ocazia să extragi prea mult.
O tăietură în piele nu creează decât o rană urâtă şi creşte riscul de infectare, cu niciun beneficiu medical real.
NU se aplică un dispozitiv de aspiraţie decât de către cadre medicale.
NU se aplică un garou, pentru că dacă veninul rămâne concentrat în jurul muşcăturii, acesta va distruge rapid celulele, dar dacă îi este permis să se răspândească, toxinele se vor dilua şi se va reduce riscul de leziune a ţesuturilor.
NU se aplică gheaţă sau obiecte reci, pentru că extragerea prin aspiraţie a veninului poate fi serios îngreunată de răcirea puternică a zonei.
NU se va folosi ser antivenin ca măsură de prim ajutor pe teren, din cauză că multe persoane au diferite alergii şi pot avea un şoc anafilactic.
NU se vor consuma băuturi alcoolice, cafea şi stimulente.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro