Nimic nu te bucură mai mult când, acolo, departe de casă, printre atâtea ţinute multicolore, ză­reşti uniforma poliţiş­ti­lor români. În Kosovo, tă­râ­mul păzit şi acum cu puşca şi tancul, 67 de agenţi şi ofiţeri din Inspectoratul General al Poliţiei Române lucrează cot la cot cu poliţiştii albanezi şi le îm­păr­tăşesc din experienţa lor, predându-le abecedarul oamenilor legii, din care acum fac şi ei parte.

La Secţia 3 din Priş­tina, capitala Kosovo, acolo unde lucrează subcomi­sarul Dan Chir­­chiboi (34 de ani), sunt 170 de poliţişti lo­cali. Ofiţerul este consi­lie­rul şefului unităţii, pe care îl sfătuieşte să ia cele mai bune decizii în situaţiile critice. Zona pe care o au de acoperit poliţiştii pe care românul îi instruieşte se întinde pe 422 kilometri pătraţi, care include satele din jur, dar şi un punct admi­nistrativ de trecere a frontierei.

„Marea noastră pro­blemă aici sunt pie­tonii. Traversează la întâmplare, fără să se uite. De aceea avem un număr mare de accidente de circulaţie. Şi apoi sunt furturile, pentru că oamenii nu prea au unde să muncească. Şi atunci se apucă şi bagă mâna la cel care are mai mult”, îmi spune po­liţistul în timp ce facem cu maşina un tur al Priştinei. Koso­varii par încă să nu conştientizeze că pe şosea circulă zeci de maşini şi trec haotic, astfel că, în nenu­mărate rânduri, ro­mânul, obişnuit de altfel cu prezenţa lor pe şosea, e  nevoit să apese frâna. La secţia de poliţie, co­mandantul al­ba­nez, că­pitanul Gezim Dibrani e fericit să ne vadă. „Dan îmi e de un real ajutor şi, mai presus de toate, îmi e prieten. Am avut multe de învăţat de la el, e fratele meu”, îmi spune zâmbind ofiţerul kosovar.

Administrează clădirile ONU

Comisarul Cristian Plai, 42 de ani, e şeful Secţiei Administrare Clădiri şi Con­trolul Proprietăţii ONU. Practic, ştie tot ce se întâmplă într-un imobil sau cu un bun al Naţiunilor Unite. Poliţistul administrează toate clădirile ONU aflate pe teritoriul Kosovo. Comisa­rul Plai este cel care aprobă mutarea dintr-un loc în altul, sau dintr-un oraş în altul, a unei unităţi militare sau a unor oficiali.

Aduce martorii la tribunal

Pentru inspectorul principal Petre Sorin Angheles­cu (foto stânga), 32 de ani, munca pe care o face în Kosovo im­plică multă responsabilitate. În decembrie anul trecut, el a câştigat un concurs şi a venit aici pentru a lucra ca ofiţer de legătură în cabinetul şefului Poliţiei Unmik. Românul este unul dintre cei care ţin legătura cu Tribunalul Penal Internaţional de la Haga şi cel care identifică martorii care trebuie să depună mărturie în instanţă. 


El e şeful poliţiştilor din Kosovo

Comisarul-şef Valerică Anghel, 49 de ani, este şeful contingentului de poliţişti care lucrează în Kosovo. Cunoscător al mai multor limbi străine, ofiţerul român a câştigat repede simpatia şi încre­de­rea colegilor din alte ţări, cu care vine în contact în fiecare zi.

 
 

Urmărește-ne pe Google News