La o oră după aterizarea forțată a unui elicopter în Piața Charles de Gaulle din București, fără să se știe deocamdată motivul avariei, expertul în elicoptere Vasile Miron a explicat cât de dificil e să aterizezi cu un astfel de aparat într-un oraș.

Miron este examinator de zbor pe elicopter autorizat de către Autoritatea Aeronautică Civilă din România (AACR).

„Este foarte important că nu au fost victime. Din păcate, se întâmplă situații de genul ăsta, pot să fie motoarele, pot fi altele. Însă există proceduri în caz de urgență și profesionalismul și-a spus cuvântul”, spune Miron.

El afirmă că un pilot de elicopter are timp doar „o secundă și jumătate” să declanșeze procedura de autorotație, cea care începe, practic, aterizarea de urgență.

„Pe scurt, se lasă pasul general care acționează asupra palelor și pui unghiul de incidență spre 0, în același timp căutând și locul de aterizare”, spune Miron.

De-aici, elicopterul, conform altor experți, acționează ca o parașută, pierde din viteză și altitudine, apoi, la aterizare, „se ridică botul elicopterului” pentru a ajunge cu roțile pe sol.

„E ca peste pădure sau la munte”

Orice elicopter are o înălțime de siguranță la care zboară deasupra orașului, asta și pentru a avea timp să ochească un loc de aterizare.

Conform legislației, regulile aerului spun că, într-un oraș, „un zbor VFR nu va fi efectuat 1. deasupra zonelor dens populate ale metropolelor, orașelor sau ale altor așezări sau peste o adunare de persoane în aer liber la o înălțime mai mică de 300 m (1.000 ft) peste cel mai înalt obstacol aflat într-o suprafață cu raza de 600 m măsurată de la aeronavă”.

„Cel mai probabil, fiind în oraș, s-a ghidat după bulevardele largi. Așa a ajuns să aterizeze în acea piață. Trebuie să fii foarte atent, mai ales că știm cum este traficul într-un oraș”, completează Miron.

El spune că, din punct de vedere al dificultății, găsirea unui loc într-un oraș are dificultatea găsirii unui loc de aterizare când ești deasupra unei păduri sau la munte.

„Asta înseamnă măiestrie, măiestria și-a spus cuvântul”, conchide Vasile Miron.

Foto: Dumitru Angelescu / Libertatea

 
 

Urmărește-ne pe Google News