La aproape trei ani de la punerea ei in circulatie, foarte putini romani se pot mandri ca au pus mana pe cea mai ‘mare bancnota emisa de Banca Nationala, cea de 500 de lei. Hartia este o raritate in portofele, fiind folosita mai mult de banci sau de alte institutii financiare.

Prezentata la sfarsitul lui aprilie 2005  si lansata pe piata trei luni mai tarziu, odata cu denominarea monedei nationale, bancnota de 500 de lei este cel mai valoros cupiu al Bancii Centrale. Hartia, ce n-a avut corespondent in vechile bancnote, ar fi reprezentat cinci milioane de lei vechi inainte de taierea celor patru zerori din coada leului, si poate fi preschimbata acum in 134 de euro sau 210 dolari. Altfel tradus, simbolizeaza salariul minim pe economie aflat in vigoare de la 1 ianuarie 2008. Este imprimata pe polimer, acelasi material din care sunt realizate si celelalte bancnote, si  are o dimensiune similara cu cea de 200 de euro. Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, sustine ca bancnota are misiunea de a usura munca angajatilor care sunt nevoiti sa numere multi bani.

„Nu se gaseste in bancomate”

Cert e ca pentru romanul de rand e o raritate, iar cand se afla in portofel, o adevarata pacoste. Cine a pus vreodata mana pe ea stie cat de greu e de folosit. Daca vrei sa cumperi ceva cu aceasta bancnota, vei fi mai mult ca sigur refuzat de vanzator, pe motiv ca nu are rest. Daca vrei s-o schimbi, vei gasi greu pe cineva, persoana fizica sau comerciant, care sa fie de acord sa-ti dea in schimbul ei bancnote de valoare mai mica. Am testat acest lucru chiar cu ocazia realizarii acestui material, fiind nevoiti sa mergem la banca pentru a pune mana pe bancnota de 500. ‘ Numarul din circulatie al acestor bancnote e secret de stat. Pot sa va spun ca nu se gaseste in bancomate. In mod firesc, pentru ea s-a ales Mihai Eminescu, cel mai mare poet roman, ne-a declarat Adrian Vasilescu, purtator de cuvant al BNR

Ce parere au romanii despre ea

„Este o hartie absolut inutila”

Vlad Nica, 20 de ani, student: ‘N-am vazut niciodata aceasta bancnota. Nici macar nu stiu cine e pe ea! Poate daca as fi angajat, as putea s-o primesc la salariu, dar asa nu prea am ocazia s-o vad. Nu inteleg de ce au scos-o, cand romanii au venituri atat de mici. O hartie absolut inutila.

„N-a trecut pe la mine prin portofel!”

Costel Ivascu, 50 de ani, taximetrist: ‘N-a trecut niciodata pe la mine prin portofel. Un client a vrut odata sa-si achite cursa cu ea, dar de unde rest? N-am avut! Nu cred ca e prea folosita. Eminescu e pe ea? Bine macar ca l-au pus pe el acolo, noi o sa ajungem mai rar sa o avem in buzunare!.

„Nu stiu cine e pe bancnota”

Ovidiu Constantinescu, 27 de ani, economist: ‘Am vazut-o o data, cred, ocazional. Nu stiu cine e imprimat pe ea. Si, sincer, nici nu prea conteaza. Importanta e valoarea acesteia si s-o ai prin buzunare. Cu 3-4 bancnote de genul asta, esti bogat! Ii ajuta pe cei din banci sa numere mai repede banii.

„Blaga este imprimat pe ea, nu?”

Carmen Ilincuta, 48 de ani, inginer: ‘Eu o vad aproape saptamanal. Blaga e imprimat pe ea, nu? Ah, nu, Blaga e pe cea de 200 de lei, Eminescu e pe cea de 500. E o bancnota utila, dar pentru banci si atunci cand vrei sa-ti cumperi ceva de valoare. La cumparaturile de zi cu zi nu prea ajuta.

„N-avem nici pensii asa de mari!”

Constantin Ghita, 78 de ani, pensionar: ‘Am vazut-o de vreo 3 sau 4 ori. Daca ai multi bani, normal ca e buna, te ajuta sa-i numeri mai repede. Pentru oameni ca noi, mai amarati, nu prea e de folos, ca n-avem nici pensii asa de mari. N-ai unde s-o schimbi, nu primesti rest.

„Cea de 100 de lei este de baza”

Ruxandra Herastrau, 19 ani, studenta: ‘O singura data mi-a fost dat sa pun mana pe ea, si atunci cand mi-au oferit-o parintii ca sa-mi iau un cadou. Dar am vrut s-o schimb si nu prea am gasit unde. Stiu ca e Mihai Eminescu pe ea. Nu e utila! Cred ca cea de 100 de lei este de baza si, probabil, cea mai folosita.

Urmărește-ne pe Google News