Limita maximă, 10 ha

Fie că ai primit renta viageră pe motive de vârstă (peste 62 de ani) sau pe motive medicale (pensionare pe caz de boală, gradul I sau II), trebuie să ştii că, dacă între timp, prin moştenire, donaţie sau cumpărare ai dobândit teren agricol şi, în acest fel, ai depăşit 10 ha, ai pierdut renta viageră.
Ca urmare, eşti obligat să anunţi în scris autorităţile (Ministerul Finanţelor şi Ministerul Agriculturii), în caz contrar fiind obligat să returnezi sumele primite ilegal, inclusiv dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Reînnoieşte contractul

Pentru a nu pierde renta viageră, trebuie să reînnoieşti contractul de arendă, în termen de maximum 30 de zile de la încetarea acestuia. De asemenea, în fiecare an, în perioada 1 martie – 31 august, trebuie să soliciţi, personal sau prin mandatar/ curator/tutore, la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură( APIA), viza anuală a carnetului de rentier.
În lipsa acestei vize, plata rentei se suspendă automat. Pe de altă parte, dacă ai primit renta în baza pensionării pe caz de boală, gradele I sau II “revizuibil”, la data solicitării vizei anuale a carnetului de rentier, trebuie să depui şi decizia periodică a comisiei de expertiză medicală atât în original, cât şi în copie.
Fac excepţie cei care deţin decizii medicale “nerevizuibile”, adică decizii care nu sunt supuse examinărilor periodice.
Renta viageră este personală, netransmisibilă şi încetează la data decesului rentierului agricol. În cazul decesului, moştenitorii pot solicita doar renta viageră agricolă cuvenită acestuia până la data decesului, pe baza actelor doveditoare privind calitatea de moştenitor.

Traian Băsescu vrea să desființeze o lege pentru a-și recupera privilegiile de fost președinte: „Parlamentul a introdus o formă de lustrație”
Recomandări
Traian Băsescu vrea să desființeze o lege pentru a-și recupera privilegiile de fost președinte: „Parlamentul a introdus o formă de lustrație”

Lista rentierilor a fost închisă

Potrivit legii, renta viageră agricolă se acordă persoanelor care au dobândit calitatea de rentier agricol până la data de 31.12.2009. Pe lângă persoanele în vârstă de peste 62 de ani, care şi-au arendat terenul primit prin retrocedare, de renta viageră beneficiază şi persoanele care au optat pentru “despăgubirile plătite de un investitor, încheind cu acesta un acord în acest sens”.
Cuantumul rentei viagere agricole reprezintă echivalentul în lei a 100 euro/an pentru fiecare hectar de teren agricol extravilan înstrăinat, pentru care s-a încheiat acordul cu investitorul şi echivalentul a 50 euro/an pentru fiecare hectar de teren arendat din extravilan.
Pentru suprafeţele mai mici de 1 ha, suma plătită este proporţională cu suprafaţa înstrăinată sau arendată, respectiv pentru care s-a încheiat acord cu investitorul. Plata rentei viagere se face în lei, la cursul mediu de schimb calculat de Banca Naţională a Românei, din anul pentru care aceasta se calculează.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Știrileprotv.ro
Cine este bărbatul care ar fi încercat să-l asasineze pe Donald Trump. ”Trebuie să ardem Kremlinul din temelii”
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
Viva.ro
Sătulă de critici, Bianca Drăgușanu a răbufnit și a postat imagini fără machiaj! Niciodată nu a mai fost văzută așa, val de reacții
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Libertateapentrufemei.ro
A prins-o ploaia și toată lumea i-a văzut părul natural. Bianca Drăgușanu: „Așa mă transform când mă prinde ploaia”
Ce să pui în piureul de cartofi ca să îl faci perfect. Un bucătar celebru a spus greșeala pe care multe persoane o fac
FANATIK.RO
Ce să pui în piureul de cartofi ca să îl faci perfect. Un bucătar celebru a spus greșeala pe care multe persoane o fac
Sportul i-a schimbat viața. Dezvăluiri emoționante ale Iulianei Pepene: „În urmă cu trei ani, am aflat că sufăr de boala Graves, dar după un an de mers la sală, am analizele perfecte și nu mai iau pastile”
GSP.RO

Ce să nu cumperi niciodată din aeroport. Te va ustura la buzunar
FANATIK.RO
Ce să nu cumperi niciodată din aeroport. Te va ustura la buzunar
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
CUPLUL ANULUI în lumea mondenă! Și-a făcut iubită moldoveancă, mai tânără decât fiica lui! Avem imaginile! FOTO
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Orangesport.ro
S-a aflat cum a ajuns la Dinamo autocarul pe care l-a folosit şi FCSB, după ce fanii "câinilor" au izbucnit! Prima explicaţie: "Este adevărat" | FOTO
Descoperirea incredibilă făcută de un şofer de TIR în timp ce se plimba pe câmp, în Ghimpeţeni. Vestea s-a răspândit repede în comună
Observatornews.ro
Descoperirea incredibilă făcută de un şofer de TIR în timp ce se plimba pe câmp, în Ghimpeţeni. Vestea s-a răspândit repede în comună
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp
HOROSCOP
Horoscop 16 septembrie 2024. Peștii s-ar putea să observe că s-a produs o dezamorsare a tensiunii interioare în care au trăit de mult timp

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI