Zeci de pompieri, politisti, jandarmi, politisti de frontiera si localnici din Maramures au scotocit muntii, marti noaptea, in cautarea unui avion care s-ar fi prabusit. Dupa o noapte in care au mers 30 de kilometri, ei nu au reusit sa gaseasca aeronava.

Marti seara, mai multi sateni au sunat la 112 spunand ca in zona localitatilor Poienile Izei, Rozavlea, Slatioara sau Botiza s-ar fi prabusit un avion de mici dimensiuni. Primul apel a fost primit de la un barbat din Petrova, care sustinea ca a vazut un avion de mici dimensiuni care zbura peste Valea Viseului spre Valea Izei, iar la putin timp s-a auzit o bubuitura puternica. Zgomotul a rasunat la zeci de kilometri departare. ‘Eram in casa si dintr-odata a bubuit ceva. Parca ar fi explodat, ne-a declarat Ioan Pasere, primarul comunei Stramtura. Si alti localnici au anuntat acelasi eveniment.

Aparatul de zbor nu e revendicat de nimeni

Echipele de interventii de la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta Maramures au intrat in alerta de gradul zero. Insa nu au reusit sa gaseasca ramasitele vreunui avion. Nici turnul de control de pe aeroportul Baia Mare, nici alte radare civile sau militare nu au inregistrat absolut nimic, iar aparatul de zbor nu a fost revendicat de nimeni.

Ultima ora

Echipele de cautare au anuntat ieri, la ora 17.30, ca au incetat cautarile si ca nu au fost gasite ramasitele unui avion pe Valea Izei.

Urmărește-ne pe Google News