In incercarea de a scapa de politistii care ii luasera urma, ‘Regele drogurilor’ Hossein Karimi a plecat din Romania si, ajuns in Olanda, si-a schimbat numele, sperand ca in felul acesta nu va fi gasit niciodata.
Pe numele real al lui Hossein Karimi Rikabadi exista un mandat de urmarire internationala emis de americani. Disperat ca va fi capturat, iranianul si-a inversat in Olanda numele cu prenumele si a renuntat la cel de-al doilea prenume. A ajuns doar pana in Austria. Cand a fost prins de politisti pe aeroportul din Viena, iranianul aparea in acte ca fiind Rikabadi Karimi. De aproximativ 6 ani, Hossein locuia cu sotia si cei trei copii intr-un apartament cu patru camere situat in Piata Alba Iulia din Capitala.
Administratorul blocului, Dumitru Curpen, ne-a declarat ca iranianul era un om foarte prietenos si cu bun-simt. ‘A fost o mare surpriza cand, la inceputul lunii martie, a venit politia sa perchezitioneze apartamentul. Pentru ca nu era nimeni in casa, ne-au chemat ca martori pe mine si pe portarul de la usa blocului. Am inteles de la ei ca perchezitionau simultan in 7 locatii din Bucuresti. Au ridicat atunci vreo doua pistoale, un laptop, o unitate de calculator si mai multe documente scrise in limba lor’, si-a amintit administratorul. Sotia iranianului sta in continuare la aceasta adresa, insa a refuzat sa dea declaratii despre arestarea sotului ei.
Rikabadi fuma opium in pipa sa preferata
De 15 ani, Hossein Karimi Rikabadi (59 ani) isi coordona filiera internationala de trafic de heroina din Romania. Alti 15 membri ai gruparii acestuia au fost retinuti. In plus, familia lui, care se afla in Iran si se ocupa de laboratoarele acestuia de prelucrare a heroinei, a fost capturata. Anchetatorii au descoperit ca iranianului ii placea sa si consume droguri. Cel mai tare il satisfacea gustul opiumului pe care il fuma in pipa preferata.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro