Aici a trait ‘Printul’

Zi de toamna adanca, mirosind a ger de iarna. Ajung in Argeselu, o localitate de langa Pitesti. ‘Casa lui Dobrin?’, intreb un pusti zgribulit de frig. ‘?a… Pai, mergeti drept pana se termina asfaltul. O casa mare…’. Ajung si asfaltul chiar se termina in fata casei. Aici era oaza lui Nicolae Dobrin, ‘Printul din Trivale’, un fotbalist urias ca o prima iubire.

Doamna Gica, sotia magicianului mingei de fotbal, deschide poarta. Are casa in curatenie, dupa toata agitatia oamenilor care au intrat si au iesit de aici pentru a plange alaturi de ea moartea ‘Gascanului’, dar ne primeste amabila. ‘Nu-mi imaginam cat de iubit era. Si dumneavoastra, presa, faceti enorm de multe ca sa-i pastrati memoria vie’, imi spune de la inceput. Inauntru, mobila pare incremenita in timp. Si in asteptarea unui om care nu va mai intra niciodata aici. Dar va fi prezent intotdeauna.

A ridicat vila si pentru catei

‘Uite, pe fotoliul asta statea el si se uita la televizor’, spune doamna Gica si pentru cateva clipe lacrimile o podidesc. Isi revine rapid, parca scuzandu-se. Pe o patura se odihneste lenesa – sau poate trista – Albinuta, unul din cainii familiei. ‘A fost visul lui sa inalte casa asta. Eu nici nu ma gandeam ca o sa ne mutam de la bloc. Dar si-a dorit-o mult, inclusiv pentru caini’.

S-au mutat aici din 2001. Pe vremea aceea, marele Dobrin se bucura si de dragostea lui Body, catelul-boxer care a murit inaintea stapanului. De un an, acestuia ii luase locul Rocky, un naravas ciobanesc german. ‘Aici statea Gicu in pat, spune doamna si deschide usa dormitorului de la parter. Iar cainele statea aici, in fata usii, ca nu-l lasam in camera pentru ca lasa par’. Imi arata cu drag plin de jale si locul de la masa, unde ii placea marelui fotbalist sa stea. ‘Nu avea preferinte la mancare. „Ce-o fi, mama, ce-o fi!”, spunea. E drept, avea o slabiciune pentru sarmale si friptura la cuptor’.

Ii placea sa bea cafea pe bancuta din gradina

Urma micuta ceasca de cafea pe care o sorbea cu placere pe bancutele din gradina aflata in spatele casei. ‘Statea aici si privea…’. Piscina golita de apa mai pastreaza doar in fotografii imaginile fericite de altadata, cand toata familia se bucura de soare in albastrul ei. Doamna Gica pune pe bancuta o cafea fierbinte. O beau stand pe locul ‘Printului’. Si privesc zarea cu dealurile pe care le privea si el. Dar nu voi simti niciodata ce vedea ‘Gascanul’. Pentru ca a fost unic pe lumea aceasta…

A sarutat mana sotiei, in semn de adio

Sotia ‘Printului din Trivale’ imi confirma ca acesta nu a stiut pana in ultima clipa despre boala lui si gravitatea ei. ‘N-a stiut nici o secunda. Eu l-am obisnuit sa se impartaseasca periodic si sa-si spuna rugaciunea in gand. Chiar m-a intrebat prima oara: „Dar de ce ma impartasesti? Ce, mor?”‘. Ma pregatesc sa plec, dar ma bantuie o ultima intrebare. ‘V-a spus ceva anume, atunci, in ultima clipa?’. Ramane cu privirea pironita in tavan. ‘A fost ceva… dar n-am inteles decat mai tarziu. La un moment dat, mi-a luat mana si mi-a dus-o incet spre buzele lui. Eu am crezut ca vrea apa si i-am dat cana, dar a indepartat-o… A vrut sa imi arate, in felul lui, ca nu ca sa bea imi luase mana… Dar n-am inteles asta decat mai tarziu…’.

Urmărește-ne pe Google News