Ieşirea brutală a Roxanei Briban de pe scena vieţii, la 39 de ani, nu-şi va găsi vreodată vreo explicaţie logică, dar, juridic, moartea artistei va îmbrăca, cel mai probabil, formele unei sinucideri. Cel puţin asta o demonstrează probele adunate de anchetatori, dar şi expertizele medico-legale efectuate pe cadavrul sopranei care, la data de 20 noiembrie 2010, a fost descoperită fără suflare, în cada apartamentului ei din Bucureşti, cu venele tăiate şi cu trei pungi din plastic trase pe cap.

← În această cadă s-a sinucis Roxana Briban. Femeia a înghiţit un pumn de pastile, şi-a tăiat venele de la o mână şi de la un picior, apoi s-a asfixiat cu trei saci de gunoi puşi pe cap. Soţul a fost cel care a scos-o din cadă şi a dus-o în living, unde medicii chemaţi au încercat să o resusciteze

În acea zi fatidică, Roxana a intrat în cada plină cu apă caldă şi şi-a pus în aplicare planul cumplit. A luat medicamente (folii de Stilnox, de Distonocalm, de Diazepam şi de Xanax, din care lipseau pastile, au fost găsite lângă cadavru), şi-a crestat superficial antebraţul stâng (dovadă fiind cele patru plăgi nu foarte adânci), s-a tăiat la încheietura piciorului drept şi apoi şi-a tras trei pungi pe cap, pe care le-a strâns în jurul gâtului cu bandă adezivă. Cel puţin acesta e scenariul morţii sopranei, imaginat de procurori şi de poliţişti în baza cercetărilor făcute.

Asta a folosit ca să se omoare

Şi-a tăiat venele cu trei cuţite

Anchetatorii au descoperit pe o margine a căzii în care artista şi-a găsit sfârşitul un sul de pungi din plastic pentru gunoi, iar pe cealaltă margine, sub robinet, două cuţite, stropite cu sânge, folosite cel mai probabil de Roxana pentru a-şi tăia venele. Un al treilea cuţit, tot de bucătărie, şi el însângerat, a fost descoperit sub un prosop căzut la baza căzii.

Trupul femeii a fost scos din cadă de către soţul ei şi mutat în sufragerie. Aşa au găsit-o medicii chemaţi de urgenţă, care au încercat să o resusciteze. Ca să-i poată fi lipite pe corp ventuzele aparatelor care măsoară ritmul cardiac, Roxana a fost dezbrăcată de la brâu în sus. Pe pieptul şi pe mâinile victimei, medicii au observat echimozele cauzate de poziţia în care aceasta a stat în orele de după moarte. Un alt semn a apărut pe antebraţul drept, după ce doctorii i-au recoltat sânge pentru analizele toxicologice.

Soţul refuză să mai stea de vorbă cu presa

După ce a rămas văduv, Alexandru Briban (foto, 36 de ani) a acceptat, în repetate rânduri, să se adreseze presei. Totul a durat până când rudele soţiei sale au început să-i aducă reproşuri despre unele declaraţii sau amănunte din viaţa celor doi. Reporterii Libertăţii au încercat, zilele trecute, să stea de vorbă cu Briban, dar s-au lovit de un refuz categoric.

 
 

Urmărește-ne pe Google News