Nenorocirea s-a produs puţin înainte de ora 7.00, într-o zonă extrem de periculoasă din apropierea localităţii Blandiana, pe DN 7. Oamenii legii şi martorii spun că de vină a fost şoferul maşinii taxi, care a efectuat o depăşire hazardată, a derapat şi a intrat lateral sub un TIR cu numere de Cehia. “A încercat să mă depăşească pe mine şi pe alţi doi şoferi, dar din faţă a apărut TIR-ul. A vrut să intre înapoi, dar a derapat şi a intrat sub autotren. Era cât pe-aci să mă lovească şi pe mine, însă am scăpat. Taxiul era praf, nu a putut fi nimeni salvat”, a povestit îngrozit Constantin Lupcian (foto), unul dintre martorii teribilului accident. Conform anchetatorilor, victimele sunt cinci bărbaţi cu vârste cuprinse între 26 şi 40 de ani. Şoferul şi trei dintre decedaţi sunt din judeţul Alba, în timp ce o altă victimă este un cetăţean italian, patronul unei firme din Sebeş, la care lucrau ceilalţi pasageri. În urma impactului, traficul rutier pe DN 7 a fost întrerupt timp de patru ore.
Loc blestemat!
Numai anul acesta, în apropiere de locul tragediei de ieri, s-au mai produs două accidente grave. La începutul lunii ianuarie, a avut loc un carambol, la 5 kilometri de acest loc, în care au fost implicate cinci maşini, iar trei persoane au fost grav rănite. În luna martie, la câţiva kilometri mai departe, doi tineri aflaţi pe o motocicletă au murit după ce au fost spulberaţi de pe şosea de o maşină intrată pe contrasens.
Urmărește-ne pe Google News