Este pentru a şasea oară când “Lupoaica”, statuie donată bucureştenilor de municipalitatea Romei, va fi mutată. Prima dată, în 1906, a fost amplasată în Parcul Carol. De aici a fost dusă în Piaţa Sfântul Gheorghe, apoi pe Dealul Mitropoliei. În anul 1965 a fost aşezată în părculeţul din Piaţa Dorobanţi, iar în 1997, în Piaţa Romană. Oprescu s-a trezit acum că vrea să o pună în centrul istoric, ca să poată – crede el – fi admirată mai bine. Cu această ocazie, se va amenaja o piaţetă în faţa fostului magazin Bucureşti.
În piaţetă se pune piatră cubică
Aici se va pune piatra cubică adusă din zona Charles de Gaulle, care va fi scoasă cu ocazia lucrărilor de asfaltare. Mai mult, edilul ar vrea să reamenajeze şi pasajul care face legătura între strada Lipscani şi Piaţa Sfântul Gheorghe. Magazinele care funcţionează acum aici vor fi desfiinţate şi urmează să fie realizate diverse basoreliefuri (sculpturi-n.r.).
Vestigiile, acoperite cu sticlă
Fără muzică pe terase
La întâlnirea pe care au avut-o ieri cu primarul Sorin Oprescu, patronii teraselor din centrul istoric au propus ca în nici un local să nu fie muzică ca să nu-i deranjeze pe locuitorii zonei. Ei au cerut edilului să-i lase cu mobilier alb-bej şi maro şi să le dea voie să funcţioneze până noaptea târziu. Aceasta în condiţiile în care primarul voia ca terasele să se închidă la ora 22,00 şi să nu aibă decât mobilier din lemn ca la Viena. Azi, edilul va spune ce a stabilit referitor la terase.
Edilul va moderniza centrul istoric
Ieri, primarul Sorin Oprescu a declarat că vrea să facă o serie de schimbări în centrul istoric al Capitalei. Iată ce a promis edilul-şef:
– Va termina de reparat toate cele 10 străzi.
– Vrea să creeze în cadrul primăriei un departament care să se ocupe numai de centrul istoric.
– Va cere guvernului să emită o hotărâre pentru exproprierea clădirilor neconsolidate de proprietarii lor
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro