Daca ar fi vorba de un meci de fotbal, cele doua echipe, Cotroceni si Victoria, care nu fac decat sa-si caute gleznele si sa se injure, s-ar alege din partea celor 22 de milioane de spectatori platitori cu un necontenit Huooo! Dar, in noul scandal, cel al dosarelor a opt ministri posibili penali, contribuabilii alegatori, victime ale unei batjocuri inimaginabile nu pot face decat sa astepte pauza, alegerile. Cand cele doua team-uri, insa, doar vor schimba “portile”. Ambele tabere gresesc grav folosindu-se abuziv de aberatii si de neclaritati legislative, care permit imixtiuni politice in actul de justitie.

Presedintele Basescu a uzat de dreptul sau legal – dar inoportun intr-un autentic stat de drept unde separatia puterilor e sfanta – fortand nota si trimitand cu vraful opt dosare de incepere a urmaririi penale. Acest drept in mod normal ar reveni exclusiv magistratilor. Gestul cu iz autocratic a avut efectul de a recoagula “mostruoasa coalitie prezidentiala” (PNL, PSD, PC, UDMR), doar isonarii din varful PD-L cantand partitura din Deal si, prin duetul jenant Boc-Udrea, cerand trimiterea in puscarie si a lui Melescanu, pentru abuz in serviciu. E evident, deopotriva, ca Melescanu apeleaza la chichite, refuzand sa semneze coletul cu xerocopii si cerand dosarele. E drept, copiile nu sunt opozabile in instanta. Asa cum n-au fost nici in anii 90, cand Parchetul General a clasat dosarul unor demnitari, care obtinusera prin falsuri case de la stat. Dl. Basescu probabil ca-si aminteste tevatura, alta decat cea din Mihaileanu.

Conflictul nu va face decat sa confirme ca ruptura dintre Cotroceni si Victoria e categoric imposibil de carpit. Ba se va intinde. Fara o severa epurare a clasei politice, incepand cu varfurile ei, Romania n-are nici o sansa.

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News