Eduard va face transplantul în Spania
Când l-am văzut prima oară, Eduard Nanu, de 3 ani, zăcea pe un pat de spital din Bucureşti, suferind de o gravă afecţiune renală. În România, şansele unui transplant păreau mici spre inexistente, mai ales din cauza vârstei şi greutăţii mici a băieţelului. Cu perseverenţa părinţilor, cu ajutorul material al campaniei, Eduard a reuşit să ajungă în Spania, unde urmează acum tratamentul pregătitor, obligatoriu acolo, pentru ca anul viitor să poată beneficia de transplantul renal salvator. Dar are o şansă mare de vindecare, una pe care, din păcate, probabil n-ar fi avut-o, dacă ar fi rămas să zacă pe un pat de spital din ţară.
Ştefănuţ a scăpat de ameninţarea morţii
Ştefănuţ Apostol, de 5 ani, a fost chiar primul caz din campania “Ajută copiii!”. L-am ajutat pe el şi pe inimoasa lui mamă să ajungă la clinica din Germania unde era aşteptat pentru operaţia pe inimă. Fără ea, putea muri în orice clipă. Întors acasă, a urmat recuperarea, au apărut alte probleme materiale, mai ales din cauza necesităţii de a urma o grădiniţă specială. Dar norocul a fost de partea băieţelului, de ceva vreme el beneficiind de susţinerea materială periodică a unui om cu suflet special, domnul Dragoş.
Robert a învins talasemia
Robert Mihăilă, de 7 ani, e un băieţel ce suferea de talasemie majoră. Părea că doar o minune îl poate readuce la o viaţă normală. Cumva însă, minunea s-a produs. Depăşind, inclusiv cu ajutorul banilor strânşi prin campania noastră, dificultăţile materiale ale deplasării şi tratamentului din Italia, Robert a beneficiat acolo de un transplant de celule stem. Trecând prin mari emoţii chiar şi după operaţie, băiatul e acum în stare bună, părinţii donând multe din medicamentele de care Robert nu mai are nevoie.
Isabel «merge» spre însănătoşire
La vârsta de doar 4 luni, Isabel Codrea fusese operată la Viena de o gravă afecţiune cardiacă. Părinţii însă nu mai aveau bani s-o readucă acasă. Aici am intervenit noi, procurându- le biletele de avion. Apoi, revenind asupra cazului, pas cu pas, cei doi tineri părinţi, săraci, dar dezgheţaţi, au primit ajutor pentru serurile şi vaccinurile necesare fetiţei, pentru ca alte boli să nu-i pună în pericol însănătoşirea. De curând, un suflet mare de jandarm le-a donat suma necesară tratamentului pentru o lună. Dar în fiecare lună mai e nevoie de ceva. Cu încredere şi speranţă însă, Isabel va creşte mare şi sănătoasă.