“Indiferent ce drum va alege în viaţă, un copil trebuie să ştie o limbă străină, iar un liceu bilingv îl poate ajuta s-o înveţe”, susţine Eugenia Zaman, directorul Liceului bilingv româno-italian Ion Neculce, din Capitală.

Liceele de stat se întrec în oferte educaţionale, care mai de care mai avantajoase pentru copii. Îi implică în proiecte teatrale, muzicale, sportive sau în cercuri de fotografie, în funcţie de înclinaţiile fiecăruia.

“Gimnaziul Liceului Neculce are profil intensiv de limba italiană şi le permite elevilor continuarea studiilor după clasa a VIII-a în cadrul aceleiaşi instituţii. Cei mici au ocazia să participe la schimburi de experienţă cu elevi de aceeaşi vârstă din Italia, în cadrul parteneriatelor pe care le avem cu şcolile lor, iar înscrierile sunt încă deschise”, ne-a explicat prof. Eugenia Zaman, adăugând că elevii de la Liceul Ion Neculce pot susţine bacalaureatul italian, examen care le dă posibilitatea să-şi continue studiile în Italia.

Iată cele mai cunoscute licee bilingve din ţară:

BUCUREŞTI 
– Liceul Teoretic “Ion Neculce” (italiană) – str. Ion Neculce nr. 2, sector 1, tel. 021.222.41.79; 4 Colegiul Naţional Bilingv George Coşbuc (engleză) – str. Olari nr. 29-31, sector 2, tel. 021.252.80.80; 
–  Colegiul german Goethe (germană) – str. Cihoschi nr.17, sector 1, tel. 021.211.34.25; 
– Liceul Miguel de Cervantes Saavedra (spaniolă) – Calea Plevnei nr. 38-40, sector 1, tel. 021.314.93.11;
– Liceul Decebal (clase de rusă, franceză, engleză, germană, spaniolă, italiană) – bd. Energeticienilor nr. 9-11, sector 3, tel. 021.346.92.33

NEAMȚ
–  Colegiul Naţional “Calistrat Hogaş” (engleză) – str. Alexandru cel Bun nr.19, tel. 0233.21.58.53.

SUCEAVA
– Colegiul Naţional “Petru Rareş” (engleză) – str. Mihai Viteazul nr. 24, tel. 0230.52.08.22.

BRAŞOV 
– Colegiul Naţional “Aprily Lajos” (maghiară) – str. După Ziduri nr. 3, tel. 0268.41.53.55; 
– Liceul Teoretic “Johannes Honterus” (germană) – str. Curtea Honterus nr. 3, tel. 0268.47.08.02.

TIMIŞOARA
– Liceul Teoretic “Nikolaus Lenau” (germană) – str. Gheorghe Lazăr nr. 2, tel. 0256.20.18.85.

SIBIU 
– Colegiul Naţional “George Coşbuc” (germană) – str. Avram Iancu nr. 70-72, tel. 0264.51.80.40.

TĂRGU MUREŞ
– Colegiul Naţional “Unirea” (engleză) – str. Mihai Viteazul nr.17, tel. 0265.23.72.62.

 
 

Urmărește-ne pe Google News