Viaţa se desfăşoară normal în casa Paulinei Lupu, mai ales că are cinci ajutoare de nădejde cu care împarte treburile gospodăreşti. Este vorba de cele cinci odrasle pe care le-a crescut exemplar – Gabriela (13 ani), Elena (12 ani), Narcisa (10 ani), Tania (7 ani) şi Teodora (4 ani). Familia are însă un mare necaz. Casa lor este cumpărată de tatăl Paulinei, însă, pentru că soţul a părăsit- o şi ea nu are nici un venit, femeia nu a reuşit să strângă 1.500 de lei, cât îi trebuie pentru a întocmi actele de vânzare- cumpărare, iar proprietarul le ameninţă că dacă nu le finalizează, riscă să ajungă în stradă. “Suntem singure, ne descurcăm cum putem. Am noroc că fetele sunt cuminţi şi harnice şi mă ajută la treabă”, ne-a spus Paulina. Cei care vor să le ajute ne pot scrie pe email la subiecte@ libertatea.ro sau ne pot suna începând de duminică la telefon 021.203.08.51.

 
 

Urmărește-ne pe Google News