Ma numesc Ionescu Petrisor, sunt din com. I.L. Caragiale, jud. Dambovita, am 11 ani si sufar de o boala foarte grea, la care medicii nu-mi mai dau nici o sansa de vindecare: am malformatie vertebrala (diastematomielie), vezica neurogena hiposenzitiva, hipocomplianta si deficit motor membre inferioare. In aceste conditii, necesit sondaj vezical permanent la domiciliu.
Sunt la o varsta la care ar trebui sa ma bucur de copilarie, ca toti ceilalti copii de varsta mea, dar din ce trece timpul imi dau seama ca eu nu am sa fiu niciodata ca ei, eu ma sondez din 4 in 4 ore si ziua si noaptea. Inainte de a ma duce parintii la scoala, trebuie sa ma sondez din nou, si asa imi petrec tot timpul. Nu stiu daca pot s-o numesc o viata sau un blestem. Ma intreb de multe ori: oare cum va fi viata mea? Mai am trei frati si vad pe fata lor si a parintilor mei disperarea, pentru ca nu au nici o putere sa ma ajute.
Ne descurcam destul de greu, banii nu ne ajung pentru sonde, tratament si regimul meu alimentar, casa de asigurari nu ne asigura sondele, pentru ca nu au fonduri pentru sonde Neloton nr. 10. As vrea sa precizez ca un transplant de vezica nu pot face, am fost operat de melomeningacel, si nervii de la coloana la vezica nu imi mai functioneaza.
Daca cineva sufera de aceeasi boala ca si mine sau stie o sursa care ar putea sa ma ajute, sa imi scrie pe adresa: Ionescu Petrisor, str. Furtuna, nr. 237, com. I.L. Caragiale, jud. Dambovita, nr. telefon 0726.912.731.
Petrisor Ionescu, I.L. Caragiale