Se hotărâseră ca în 2009 să aibă un copil şi apoi să fie părinţi cu „doi băieţi şi o fată”. Dar viaţa i-a rezervat lui Răzvan o grea încercare la care nimeni nu se aştepta…

Calvarul a început din senin

În ziua de 28 decembrie 2008, timpul s-a oprit pentru Raluca si Răzvan Zăinescu. Se aflau la Cluj, la socrii lui Răzvan, şi se pregăteau de Sărbători.

Plănuiseră să meargă cu naşii la un restaurant şi să se simtă bine între prieteni. Nenorocirea i-a lovit din senin. În timp ce dormea la prânz, Răzvan a fost cuprins de convulsii. În 15 minute a ajuns un echipaj SMURD, iar în clipa în care doctorii au intrat în casă, lui Răzvan i s-a oprit respiraţia.

A fost nevoie de 40 de minute de resuscitare si de şase injecţii cu adrenalină în inimă pentru a-l readuce la viaţă, timp în care creierul s-a aflat în hipoxie.

La un an de la accident, cauza nu este cunoscută

Răzvan a intrat în comă profundă – comă 3 pe scala Glasgow (scala Glasgow notează de la 3 la 15, în care sub 3 nu există decât moarte clinică iar 15 înseamnă starea unui om normal). La aproape un an de la acea zi nefericită, cauza crizei rămâne încă o necunoscută.

Răzvan a fost transportat la Spitalul de Urgenţă din Cluj. În urma analizelor RMN, Răzvan a fost diagnosticat cu Encefalopatie Hipoxo-ischemică, având leziuni pe creier, în urma hipoxiei, la nucleii bazalici şi în cortexul parietal. Şansele pe care le-au dat toţi doctorii au fost minime în ceea ce priveşte viaţa şi recuperarea lui şi au spus că până nu iese din starea de comă nu se poate face o estimare realistă a efectelor hipoxiei.

Ulterior, în ianuarie 2009, Răzvan a fost transportat cu elicopterul SMURD la Bucureşti, acolo unde s-a trezit din comă, deschizând ochii iar în urma testelor a fost reevaluat pe scala 8 Glasgow. Răzvan a continuat să dea şi alte semne: a mişcat capul, a mişcat puţin o mână şi un picior.

Răzvan a fost la terapie în Germania şi Polonia

Cazul a fost acceptat în februarie de clinica LMU din Munchen, acolo unde Răzvan a primit terapie intensivă neurologică şi a participat la recuperare. Această şansă a fost posibilă cu ajutorul acordat de către firma Deloitte, la care lucrează. Într-o perioadă de patru luni, Răzvan a evoluat de la starea neurovegetativă la o stare de receptivitate minimă.

În căutarea unui loc mai accesibil financiar, Răzvan a fost mutat la clinica din Bydgoszcz, Polonia, pe 26 mai 2009. Aici i s-a aplicat o terapie revoluţionară, stimularea electrică a nervului median central. Pe 23 iulie, Răzvan s-a întors acasă şi răspundea activ, îndeplinind cu succes ceea ce i se cere. Din păcate însă, pe 16 august, tânărul a fost internat la Institutul de boli infecţioase Matei Balş, din cauza unei infecţii: o endotelită streptococică de cateter recanalizat parţial.

Acum are nevoie de voi!

Răzvan s-a întors din nou acasă, pe 1 octombrie, iar analizele sunt bune. Din fericire, nu a pierdut ceea ce câştigase în lunga perioadă de terapie. Acum însă Răzvan îşi continuă lupta pentru viaţa sa. Şi are nevoie de ajutorul vostru! Suma de care este nevoie pentru ca Razvan sa continue tratamentul in viitoarele luni, este de 150.000 de euro.

Această sumă va fi folosită astfel: 10.000 euro pentru tratamentul la Centrul de medicină hiperbară din Constanţa; 5000 euro pentru plata terapiilor între seriile de terapie hiperbară (kinetoterapie, logopedie, reiki, acupunctura, reflexoterapie, masaj, osteopatie) şi 135.000 euro pentru continuarea tratamentului medical pe o perioadă de 4-5 luni, la o clinică de recuperare neurologică din Germania adecvată stadiului neurologic al lui Răzvan.

Cum îl ajutaţi pe Răzvan?

Conturile la care se pot face donaţii pentru Răzvan sunt:

ING Bank N.V.Amsterdam Sucursala Bucuresti, Agentia Mihai Bravu
Cod SWIFT : INGROBU
BIC 606410008
Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA (mama lui Razvan)
IBAN: RO45INGB0000999900077895 (RON)
IBAN: RO71INGB0000999900077912 (EUR)
IBAN: RO60INGB0000999900077916 (USD)

BRD GSG Agentia Theodor Pallady
Cod SWIFT: BRDEROBU
Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA
IBAN: RO54BRDE441SV14528194410 (RON)
IBAN: RO20BRDE441SV02209874410 (EUR)

BCR: Banca Comerciala Romana Sucursala Sector 3
Bd. Decebal nr. 11, bl S14, sector 3 Bucuresti
Cod Swift: RNCB ROBU
Titular de cont : ZAINESCU GABRIELA MINODORA
IBAN: RO93RNCB0318005670430001 (RON)
IBAN: RO27RNCB0074005670430003 (EUR)

Apasă aici pentru a intra pe site-ul lui Răzvan

Urmărește-ne pe Google News