Proiectul a fost votat de toți consilierii, inclusiv cei din Opoziție, care au propus și un amendament prin care, în dosarul pe care familiile îl depun la Primărie, să nu mai fie obligați să pună copii după documente și dosarul cu șină.

Primarul Capitalei a declarat că stimulentul financiar pentru copiii din București care au o dizabilitate va fi acordat pentru 4.660 de copii care primesc în prezent din partea statului român sume foarte mici, de 100 de lei, iar persoana care are grijă de copilul cu handicap primește 1.000 de lei.

Gabriela Firea a mai spus că decizia a fost luată în urma discuțiilor cu ONG-urile, care au cerut sprijinul în acest sens.

Consilierul general USR Roxana Wring a declarat că UNiunea Salvați România va vota acest proiect. ”Noi am găsit peste 5000 de copii cu dizabilități”, a spus consilierul USR, care a precizat că este o sumă prea mare, și că, din acești bani, se poate face o întreagă strategie pentru cei cu dizabilități, de la centre de zi, transport specializat și alte beneficii.

”Mi-aș dori ca la sfârșitul mandatului să facem o evaluare și să vedem dacă această sumă anuală nu ar putea fi folosită pentru o strategie”, a mai spus Wring. Ea a întrebat-o pe Gabriela Firea despre faptul că imobilul Primăriei Capitalei și sala de ședințe nu oferă posibilitatea pentru persoanele cu dizabilități de a participa la ședințe.

”Am constatat și noi aceste deficiențe, le-am comunicat constructorului. (..) Nu am fost pe deplin mulțumiți de calitatea cestei lucrări, sperăm să se termine lucrările la parcare. Sunt de acord că trebuie să existe acces special nu doar în această clădire ci în toate instituțiile. Ne preocupă situația acestor copii, vom veni cu un proiect de hotărâre pentru persoanele peste 18 ani, în luna august”, a spus primarul Capitalei.

Consilierul PNL Cătălin Diaconescu  a cerut o strategie locală pentru incluziunea socială a acestor copii, integrare în sistemul de educație.

PNL a propus un amendament, care a fost adoptat, prin care familiile care cer acest stimulent nu vor mai fi obligate să depună copii xerox după documente și dosarul cu șină, de carton.

Gabriela Firea a anunțat că este de acord cu acest lucru. ”Putem fi pionieri, am vorbit cu doamna director să avem noi posibilitatea de a xeroxa documentele aduse în original, și să asigurăm noi 5000 de dosare, cu șină sau fără șină”, a spus primarul.


Proiectul prevede acordarea unui ajutor de 1.000 de lei familiilor care au copii cu handicap, iar sumele vor fi acordate de către Direcția Generală de Asistență Socială a Muncipiului București. Pentru a primi acest ajutor, familiile în cauză trebuie să aibă domiciliul sau reședința pe raza Bucureștiului și să depună o cerere la Direcția Generală de Asistență Socială a Muncipiului București, împreună cu actele doveditoare.

Citește și: Culmea plagiatului. Un celebru europarlamentar român a scris un roman de dragoste cu pasaje de pe Wikipedia

Actele necesare pentru a primi un ajutor financiar de 1.000 de lei pentru copiii cu handicap

  • certificat de solicitare
  • certificat de naștere, în original și copie al copilului (pentru copiii până în 14 ani)
  • act de identitate al reprezentantului legal, în original și copie
  • act de identitate al celuilalt părinte, în original și copie; dacă este decedat, copie după certificatul de deces; dacă este divorțat, copie după certificatul de divorț
  • copie după certificatul de căsătorie sau de divorț al părinților
  • act de identitate al copilului, în original și copie (pentru copiii peste 14 ani)
  • certificat de încadrare în grad de handicap, în original și copie
  • extras de cont pentru persoanele care solicită transfer bancar
  • decizie tutore și act de identitate tutore (copie și original) – unde e cazul
  • hotărâre plasament și act de identitate asistent maternal (original și copie) – unde e cazul
  • dosar cu șină

Potrivit expunerii de motive a primarului Capitalei, la începutul anului 2017 erau înregistraţi aproape 5.000 de copii cu handicap, mai mult de jumătate dintre ei cu handicap grav.

„Conform datelor statistice furnizate de către Autoritatea Naţională pentru Persoane cu Dizabilităţi, în trimestrul I al anului 2017 erau înregistraţi un număr total de copii cu handicap de 4.666, din care: 3.229 copii cu hadicap grav, 914 copii cu handicap accentuat, 486 de copii cu handicap mediu şi 37 de copii cu handicap uşor. Dată fiind această situaţie, părinţii trebuie sprijiniţi de către stat în îngijirea, creşterea şi dezvoltarea armonioasă a copilului cu handicap, în cadrul familiei”, explică iniţiatorii proiectului.

Primăria Capitalei a votat, în ședința din 8 iunie, acordarea unui stimulent financar de 2.500 de lei părinților de nou-născuți.


Citește și: Noi acuzații grave la adresa preotului Pomohaci. A sechestrat un tânăr în mașină și i-a cerut să…

Urmărește-ne pe Google News