Femeia a murit la Spitalul Militar din Brașov, fiind confirmat decesul din cauza rujeolei.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Copii din Brașov, Marcel Albean, a declarat pentru Libertatea că asistenta medicală nu a mai venit de două luni la spital, unde a lucrat doar două sptămâni, pentru că apoi s-a îmbolnăvit și a intrat în comă.
Surse medicale au declarat pentru Libertatea că asistenta Adriana Stoica a fost internată cu rujeolă boală care s-a complicat, ducând la encefalită rujeoloasă, în urma căreia femeia a intrat într-o stare vegetativă, iar apoi a murit.
„Astăzi am spus bun rămas colegei noastre care, din iubire pentru copii și din dorința de a salva viața unuia s-a jertfit contactând aceeași afecțiune ca a pacientului și dezvoltând complicații foarte severe care au condus la o moarte fulgerătoare, lăsând în urma sa două fetițe și oameni ce o iubeau nespus! (…) Nu are sens să precizez că puteam fi eu sau oricare altă colegă în locul său! Da, asta fac cadrele medicale, cele în care se aruncă frecvent cu noroi, își pun inima pe tavă și fac tot ce le stă în putere pentru a-i salva pe cei din jur, cu preţul vieţii lor”, este mesajul emoționant postat pe Facebook de către o colegă a asistentei medicale din Brașov.
La un an de la declanșarea epidemiei de rujeolă, numărul celor care s-au îmbolnăvit de rujeolă a ajuns la 9.670, dintre care 35 de decese.
Dintre cele 35 de decese, 9 au fost înregistrate în judeţul Timiş, 7 în Dolj, 6 în Arad, 3 în Caraş-Severin și câte unu în Bucureşti, Bihor, Cluj, Călăraşi, Neamţ, Satu Mare, Vaslui, Galaţi, Mureş. Ultimul deces a fost înregistrat în județul Brașov.
Rujeola (pojarul) este o boală infecţioasă care duce frecvent la complicaţii. Potrivit medicilor, din patru persoane care fac rujeolă una are nevoie de spitalizare, iar pentru 1 din 1.000 de bolnavi de rujeolă boala este mortală.
Citește și:
Avertisment de la directorul ANM: Urmează o iarnă grea. La ce fenomene să ne așteptăm