UPDATE ora 9.30. Beijingul a declarat sâmbătă, 4 februarie, că survolul controversat al unui balon de observaţie chinez în Statele Unite este folosit ca un pretext pentru „defăimarea” Chinei, informează agenția France Presse, preluată de Agerpres.

„Unii politicieni şi mass-media americane folosesc incidentul ca un pretext pentru a ataca şi defăima China”, a declarat Ministerul chinez de Externe, într-un comunicat

„China respectă întotdeauna cu stricteţe dreptul internaţional (…) şi nu a încălcat niciodată teritoriul şi spaţiul aerian al unei ţări suverane”, a adăugat ministerul referitor la zborul deasupra Statelor Unite al unui balon de observaţie chinez.

Vizita lui Antony Blinken la Beijing, programată iniţial pentru duminică şi luni, este „amânată” şi va fi reprogramată când „sunt îndeplinite condiţiile”, potrivit unui înalt responsabil al secretarului de stat, sub condiţia anonimatului.

„În realitate, nici China, nici Statele Unite nu au anunţat (oficial) o vizită”, a comentat sâmbătă Ministerul chinez al Afacerilor Externe. „Publicarea informaţiilor (legate de această vizită) este doar decizia Statelor Unite”, a adăugat ministerul.


Știrea inițială. „Suntem la curent cu informaţii despre un balon care survolează America Latină. Considerăm că este un alt balon de spionaj chinez”, a declarat, într-un comunicat, purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, fără a preciza locaţia exactă a acestuia. Un oficial american a spus pentru CNN că nu pare să se îndrepte spre Statele Unite.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Pentagonul a asigurat că nu are îndoieli cu privire la originea chineză a balonului şi la utilizarea sa în scopuri de spionaj.

Substructura de sub presupusul balon-spion chinez, considerat de oficiali a fi aparatul de direcție și supraveghere, are aproximativ 30 de metri, potrivit unui oficial al Apărării. Aceasta este lungimea aproximativă a trei autobuze urbane. 

Suspectul balon de spionaj chinezesc ar putea ieși de pe coasta de est a Statelor Unite încă de sâmbătă dimineața, pe baza unui model meteorologic.

„Este un aparat de zbor civil, folosit în scopuri de cercetare, în principal meteorologice”, care a deviat de pe traiectorie din cauza vântului, „un accident cauzat de o forță majoră”, a declarat sâmbătă un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe al Chinei.

Pentagonul a negat, vineri, afirmațiile chinezilor și a transmis că SUA știu că este un „balon de supraveghere”.

Vineri, din Coreea de Sud, secretarul de stat al SUA Antony Blinken a anunțat că își va amâna următoarea vizită în China ca răspuns la incident. El a spus că a vorbit cu Wang Yi, omologul său chinez, și „a precizat că prezența acestui balon de supraveghere în spațiul aerian american este o încălcare clară a suveranității SUA și a dreptului internațional”.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Blinken ar fi fost primul secretar de stat american care vizita China din octombrie 2018.

Fotp: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI