De trei zile, de când au aflat că marii câştigători de la Loto sunt din oraşul lor, gălăţenii discută numai despre asta. Se vorbesc vrute şi nevrute despre tânărul care şi-a luat deja banii, dar şi despre cel de-al doilea câştigător, chiar dacă acesta nu s-a prezentat încă la loterie cu biletul câştigător. Dintre toate bârfele, am ales-o însă pe cea mai tare. Se spune că al doilea norocos, care va pune mâna pe două milioane şi jumătate de euro, e femeie. Dacă e aşa, vom afla cu siguranţă atunci când persoana care deţine al doilea bilet câştigător va veni la Bucureşti să-şi revendice premiul.