„În urma investigaţiilor efectuate, bărbatul a fost depistat în zona localităţii Iratoşu”, a transmis
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Arad.

Doi bărbaţi aflaţi în arest preventiv, care în luna iulie au distrus cu exploziv un bancomat şi au furat peste 200.000 de lei, au reuşit să fugă, vineri, de sub escorta poliţiştilor arădeni, când erau duşi la judecător pentru prelungirea mandatului de arestare.

„La data de 4 octombrie a.c., în jurul orei 12.45, poliţiştii Centrului de Reţinere şi Arestare preventivă, aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu, au desfăşurat activităţi pentru escortarea a doi bărbaţi, privaţi de libertate, la Tribunalul Arad, în vederea prezentării în faţa magistraţilor, pentru prelungirea măsurii arestării preventive. În timp ce escorta debarca bărbaţii în cauză, la Tribunalul Arad, aceştia au fugit, unul dintre ei fiind prins imediat de poliţişti”, informase IPJ Arad imediat după incident.

Al doilea fugar a fost dat în urmărire şi s-au făcut filtre în tot judeţul. Poliţiştii au publicat fotografia acestuia şi au făcut apel la populaţie să sprijine prinderea bărbatului, ceea ce s-a întâmplat după aproximativ trei ore şi jumătate.

În 12 iulie, cei doi au fost prinşi de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale Arad în apropierea punctului de trecere a frontierei Nădlac, la o săptămână de la distrugerea bancomatului.

La vremea respectivă, anchetatorii au precizat că, în dimineaţa de 5 iulie, în jurul orei 3.45, un bancomat din localitatea Şiria a fost distrus prin plasarea unui dispozitiv exploziv. Astfel, s-a reuşit sustragerea unei sume de peste 200.000 de lei.

 
 

Urmărește-ne pe Google News