Ikea vrea să investească două miliarde de lei în România până în 2025, când numărul de magazine din țara noastră ar trebui să ajungă la nouă, notează HotNews.ro.
„Prioritatea noastră este să deschidem magazinul din Theodor Pallady și apoi în Timișoara și Brașov. Pe termen mediu și lung avem în plan orașele mari ale țării: Iași, Cluj, Constanța, Craiova”, a explicat pentru sursa citată, Vladislav Lalic, manager pentru extindere la Ikea South East Europe.
Magazinele din Timișoara și din Brașov ar putea fi gata în 2020. Acum, grupul suedez Ikea este pe cale să finalizeze cumpărarea terenului, iar mai apoi urmează să obțină mai multe autorizații.
„Noi sperăm ca în 2020 să deschidem magazinul din Timisoara, dar totul depinde de cât de bine merge proiectul și de ce lucruri apar”, a precizat Lalic.
Compania suedeză a început lucrările de construcție la magazinul Ikea de pe Bulevardul Theodor Pallady din București, situat în apropierea stației de metrou Anghel Saligny. Magazinul va fi cu 40 la sută mai mare decât cel din Baneasa, va avea 350 de angajați și o parcare cu peste 1.000 de locuri, notează sursa citată.
Reprezentanții Ikea spun că vor face investiții și la divizia online pentru ca livrările să fie mai rapide. În prezent, Ikea este depășită de numărul de comenzi, existând cazuri în care produsele să fie livrate în mai mult de trei săptămână în țară și peste o săptămână în București.
Compania suedeză a avut vânzări de 586 de milioane de lei (fără TVA) la magazinul din Băneasa în anul fiscal încheiat la 31 august 2017. Asta înseamnă o creștere de 14 la sută față de anul anterior. Din totalul vânzărilor, 6,1 la sută au fost realizate de divizia Ikea Food. Și numărul de angajați a crescut cu 15 la sută, până la 670.
În anul fiscal precedent, Ikea a avut vânzări de 38 de miliarde de euro, având o rețea de 410 de magazine în 49 de țări.
Citește și VIDEO. Profesorul Băraru face din elevi campioni la NASA. Au ajuns la Harvard și Cambridge
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro