Al doilea ordin antiimigrație al lui Donald Trump ar fi trebuit să intre în vigoare la ora locală 00.00 (7.00 ora României), însă un judecător l-a blocat cu câteva ore înainte. Judecătorul federal Derrick Watson spune că ordinul are la bază criterii religioase.

Este pentru a doua oară când ordinul antiimigrație al președintelui american este blocat de o instanță. Și primul document semnat de Trump a fost blocat, după ce mai mulţi avocaţi ai persoanelor afectate de decizia controversată a preşedintelui american au atacat legea în instanţă.

Donald Trump a catalogat decizia drept una „eronată”

Donald Trump a reacțioant la scurt timp, la o eveniment din Nashville. Liderul de la Casa Albă a catalogat decizia drept una “eronată”. Totodată, în opinia sa, decizia comite”un abuz de putere fără precedent”.

“Vom lupta cu această decizie. Vom duce cazul nostru cât de departe este nevoie, la Curtea Supremă. Vom câștiga, vom menține siguranța cetățenilor noștri”, a afirmat Donald Trump, în Nashville. “Această decizie ne face să părem slabi și nu mai suntem, credeți-mă“, a continuat el.

Președintele Donald Trump a semnat săptămâna trecută un nou decret privind imigrația, care impune restricţii temporare de călătorie cetăţenilor din şase ţări situate în Africa şi în Orientul Mijlociu. Spre deosebire de primul ordin, Irakul a fost eliminat de pe listă.

Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”
Recomandări
Elena Lasconi spune că Georgescu ar trebui consultat de un psihiatru. „Nu avem în program promovarea LGBTQ și nu vom trimite tineri pe front. E propagandă rusească”

Noul decret semnat de Donald Trump reprezintă o variantă revizuită a celui semnat în ianuarie. Irakul a fost scos de pe lista țărilor musulmane ai căror cetățeni nu au dreptul să intre pe teritoriul american. În noul decret este menționat și faptul că sunt exceptați de la restricție deținătorii „cărților verzi”, dar este menținută suspendarea primirii refugiaților

 

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Știrileprotv.ro
De ce a declarat subit președintele Coreei de Sud legea marțială. Ce presupune și ce se află în spatele măsurii controversate
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Viva.ro
Adevărul neștiut! De ce a divorțat Helmut Duckadam, după aproape trei decenii de căsnicie. S-a însurat apoi cu o femeie mult mai tânără: "Se scria că..."
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Libertateapentrufemei.ro
Celebrul actor și prezentator de la PRO TV s-a despărțit, după 18 de ani, de femeia cu care are 3 copii. Iar asta nu e tot
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
FANATIK.RO
Gigantul american care construiește o fabrică în România. Investiție de 50 de milioane de euro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Elle.ro
Prințul Harry și Meghan Markle, în mijlocul unei noi CONTROVERSE! Cine îi acuză că își folosesc titlurile regale pentru a câștiga „sume uriașe de bani”
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Unica.ro
Călin Georgescu, discurs violent la adresa Bisericii, cu citate din controversatul guru Osho. Incredibil ce a spus despre români!
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Observatornews.ro
Corneliu Bjola, despre cum ar putea arăta România cu Călin Georgescu preşedinte. "De aici şi motivul pentru care Putin zâmbea satisfăcut"
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor
HOROSCOP
Horoscop 4 decembrie 2024. Peștii știu foarte bine cum să facă față unor situații dificile, dar nu stau la fel de bine cu gestionarea situațiilor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI