Povestea lui Tal Haimi a fost spusă și de site-ul televiziunii israeliene Channel 13, care scrie că Tal se trage dintr-o familie fondatoare a kibbutzului Nir Yitzhak, acolo unde trăia împreună cu familia lui atunci când teroriștii Hamas au atacat, în dimineața zilei de sâmbătă, 7 octombrie. Tal Haimi este recrut rezervist în Divizia Gaza și este adjunct al Rabinatului în unitatea de apărare a kibbutzului.

Tal are o sora, Oren Goldin, care a fost răpită de teroriști, în timp ce tatăl lui și cumnatul au fost răniți și tratați într-un spital israelian. Mama murise cu trei luni în urmă, din cauza unei boli grave.

Căsătorit cu Ella și tatăl a trei copii, Einav, Nir și Udi (gemeni, fată și băiat în vârstă de 9 ani, și un băiat de 6 ani), Tal s-a născut și a crescut în Nir Yitzhak, a lucrat ani de zile la ferma din kibbutz și acum e inginer la o fabrică din Revivim. „Un tată și un soț uimitor de devotat și iubitor. Un om liniștit și gata oricând să ofere altora ajutor. Sarea pământului”, e descris de cei care îl cunosc.

Tal, soția lui Ella și fiica lor Nir. Fotografie pusă la dispoziție de familie

Ella Haimi, soţia românului dispărut, a transmis un mesaj și a povestit cum a dispărut Tal: „Am intrat în adăpost. Am stat acolo, dar în câteva minute comandamentul de protecţie al kibbutzului i-a spus să vină să ajute împotriva teroriştilor. Vrem doar să fie fericit cu soţia lui, cu familia lui, în kibbutz şi în această ţară. Nu voia să facă rău nimănui, voia doar să-şi protejeze familia”.

Jurnalista Or-Ly Barlev a publicat și ea pe X un apel video al Ellei, soția lui Tal, în care aceasta povestește și ce s-a întâmplat în dimineața de 7 octombrie: „Este imposibil să ne imaginăm realitatea fără Tal, este imposibil să ne gândim la kibbutz fără el. Tal este unul dintre pilonii comunității. În tăcerea lui el inițiază, rezolvă și construiește fiecare eveniment și fiecare provocare. Tal trebuie să se întoarcă la noi, la tatăl și sora lui, la soția sa Ella și la copiii săi Einav, Nir și Udi. Trebuie doar să fie cu noi. Tal este un om pașnic, ne este dor de el și îl vrem înapoi cu noi”.


https://twitter.com/orlybarlev/status/1714185719869022468?ref_src=twsrc%5Etfw 

Ediția online a cotidianului israelian Yedioth Ahronot a publicat și numele membrilor echipei de apărare și ale cetățenilor din Kibbutz Nir Yitzhak care au fost luați ostatici de Hamas sau sunt dispăruți: Boaz Avraham, 61 de ani, Lior Rudaif, 61 de ani, Tal Chaimi, 41de ani, Oren Goldin, 33 de ani, Clara Marman, 62 de ani și partenerul ei Louis Herr, fratele ei Fernando Marman, sora ei Gabriela Leimberg și nepoata ei Mia Leimberg, care o vizitau.

Urmărește-ne pe Google News