Amânarea plăților, „cadoul” pentru 70.000 de pensionari

Libertatea a documentat în toamnă amânarea ordonanței prin care urmașii persoanelor deportate se temeau că nici de la anul nu-și vor primi banii, după două rânduri de amânări. 

Teama lor s-a adeverit. Deși au existat amendamente la ordonanța-trenuleț pentru primirea acestor bani, ele nu au trecut. „Nu mai avem timp”, scriu oamenii pe grupul de Facebook unde s-au strâns peste 8.000 de astfel de beneficiari. În realitate, sunt mult mai mulți: peste 70.000, potrivit unui răspuns de la Ministerul Muncii oferit publicației Mediaflux.

„Cadou de Crăciun” numesc pensionarii amânarea aplicării legii, în fiecare an înainte de sărbătorile de iarnă.

În ultimele luni, pe grup, oamenii au postat deciziile cu privire la acordarea dreptului de primire a acestor bani, în aceste decizii constând speranța lor că după al treilea an de amânări vor primi banii. 

„Aveți bani pentru toate mofturile voastre și la partide, și la plimbări, și la dezmăț”

După publicarea amânării în Monitorul Oficial, au început să apară noi povești despre părinții și bunicii lor care au fost nevoiți să părăsească tot și să se mute în alte zone, cei mai mulți venind din Cadrilater. 

„Când au venit în 1940 bunicul cu celelalte familii ale fetelor măritate și mulți alții din Caliacra, i-au lăsat în gară la Ialomița. Copiii plângeau pentru că le era foame și erau sub cerul liber. S-au apucat femeile, săracele, și au strâns urzici și ștevie și acolo pe marginea de cale ferată au frământat-o și au făcut puțin foc și le-au copt turte de plăcinte copiilor”, povestește o pensionară din grup despre deportările din Dobrogea. 

„Și nu ușor le-a fost cu regimul politic de atunci. Unul dintre unchii mei a luptat la ruși și a căzut prizonier pe frontul de est la Sevastopol. Trei ani nu a știut familia de el – credeau că a murit. Azi vă este greu să dați dreptul omului. Aveți bani pentru toate mofturile voastre și la partide, și la plimbări, și la dezmăț”, se adresează aceeași femeie politicienilor. 

Indemnizația așteptată de doi ani de pensionari – 700 de lei

O altă pensionară povestește și ea pe grup despre drama prin care a trecut familia ei: „Bunicul meu a murit în război și nu se știe pe unde a fost îngropat sau dacă a fost îngropat. Bunica a fost deportată cu trei copii, cel mai mare, tata, având 7 ani pe atunci. Nici nu a mai fost vorba de copilărie, ci de a îndura greutăți de la o vârstă foarte mică. Eu îmi pun întrebarea dacă Ciolacu sau Câciu, sau Bucura Oprescu, sau vreunul din CCR era beneficiar al legii, o mai prorogau de atâtea ori?”.

Drepturile urmașilor celor persecutați politic se ridică doar la o medie de 700 de lei pe lună, reprezentând jumătate din cuantumul indemnizației pe care ar fi trebuit să o primească părintele. 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește-ne pe Google News