Derapajul lui Sebastian Colțescu a provocat un imens scandal, partida a fost întreruptă în minutul 16, iar UEFA a deschis o anchetă pentru rasism.

Cele mai importante declarații ale sociologului Bogdan Voicu:

Nu știm dacă Colțescu a fost sau nu
rasist sau dacă dânsul gândește în termenii aceștia. Cert este că a folososit
cuvinte care, în contextul contemporan, conduc către rasism.
Astfel de cuvinte sunt sensibile, pot să
sugereze altor oameni că atitudinea este una rasistă. Prin urmare, discutăm
despre reprezentarea societății prin cuvintele respective, nu neapărat despre
ce a vrut arbitrul să spună.

Înțelegem mai
bine ce a vrut să spună dacă e să pomenim că el se adresa unui român, era o
discuție cu un român, nu s-a adresat unui jucător sau unui antrenor? Vorbea cu
un român, într-un moment tensionat al meciului. E justificat în felul acesta
ceea ce a făcut?

Pe bancă, lângă cel incriminat, mai erau
încă două persoane de culoare. Prin urmare, nu știu dacă a spune „ăla negru”
era o facilitate a comunicării. În plus, putea să facă un lucru mult mai
simplu, să arate cu mâna: „uite, ăsta este!”.
Nu trebuia neapărat să-l eticheteze cu
un fel de etichetă. Putea să spună „individul cu geacă neagră” sau „individul
cu pantofii albaștri” sau orice altceva.
Este extrem de sensibil subiectul și
putea găsi multe alte mijloace, chiar atunci, în febra jocului, și în faptul că
era evident că cel incriminat producea o încălcare a regulilor jocului, care îl
deranja, dar putea găsi o metodă mult mai simplă, la experiența sa, din care să
desemneze persoana respectivă.

Încercăm să
înțelegem, când facem astfel de referiri, de ce credeți că le facem, domnule
Voicu? Nu e Colțescu singurul care a spus așa ceva. Lipsa atenției, nu era
conștient de ce spune sau în inconștient, undeva, suntem obișnuiți cu astfel de
referiri?

E posibil să fim obișnuiți. Noi știm că România nu e neapărat o țară rasistă, că noi nu ne raportăm într-un mod explicit denigrator la adresa persoanelor de culoare, pentru că, de fapt, noi nu avem interacțiune foarte multă în țară pentru persoanele de culoare.
Pe de altă parte, știm că România este o țară tradiționalistă și că e destul de conservatoare cu privire la oricine este diferit față de ipoteticul standard de a fi alb, ortodox și așa mai departe. Prin urmare, există undeva un rasism, sau pe undeva o xenofobie latentă în populația românească, care se manifestă și printr-o reținere față de imigranți. Inclusiv românii care emigrează sunt priviți mai degrabă negativ în România de azi.
De aceea, cred că undeva, în backroundul cultural al arbitrului, se află acest bagaj al nostru, de a fi mai puțin deschiși.
Dacă el este sau nu este așa, e greu de spus. Nu-l cunosc personal, nu aș vrea să fac evaluări , judecăți de valoare despre el.
Aș vrea să mai remarc un lucru, în acest context: presa românească în general și luările de poziție pe care le-am văzut, fac adesea o trimitere la faptul că ne-ar fi făcut de râs pe noi, pe români. Ori, dacă te uiți la presa internațională, acolo e vorba despre un arbitru. Uneori nici măcar nu se pomenește de faptul că e român.
Se spune cine este el, se face trimitere la istoricul său destul de tumultuos în arbitraj și la erorile de arbitraj pe care le-a făcut și la poziționările agresiv-arogante pe care le are uneori.
Nu România este aici, în discuție. Ci este discuția despre un oarecare care a făcut o eroare, care probabil îi va afecta decisiv cariera; cel mai probabil o să îi pună capăt carierei. Și care, de fapt, dincolo de asta, a stârnit un lucru mult mai important decât gestul arbitrului: reacția de solidaritate dintre cele două echipe. Erau două echipe care se aflau în competiție.
Cele două echipe au solidarizat în fața unei încălcări flagrante a conveniențelor curente în societățile noastre, care spun că indivizi integrali dincolo de culoarea pielii. Și eu asta cred că e important.
Faptul că l-a stârnit un român? E prea puțin relevant.

Fostul
internațional Ciprian Marica i-a luat apărarea lui Colțescu. Spune așa: „A fost
o greșeală de exprimare, nici vorbă de rasism. S-a făcut un circ incredibil cu
retragerea de pe teren, cu refuzul de mai juca fotbal. În cariera mea nu am
văzut nicio reacție când noi, românii, eram făcuți „țigani” pe afișele
neciurilor oficiale la Paris. Și în atâtea și atâtea situații, în meciuri din
Champions League, jocuri cu vizibilitate mare”.

Reacții au fost. Îmi aduc aminte că în
1990-1991 era, echipa de fotbal din Craiova, pe atunci o chema Universitatea, juca
la Marseille, și erau caricaturi de genul Charlie Hebdo. Erau niște denigrări
fantastice la adresa românilor. Se striga: „le gitans, le gitans!” și au fost
reacții, și în presa românească, și în presa internațională cu privire la
această atitudine.
Chiar dacă n-ar fi fost, simplul fapt că
nu au fost reacții cândva, asta nu înseamnă că nu trebuie să apreciem chiar
reacția în sine a celor două echipe, care au penalizat fantastic o încălcare a
normelor de solidaritate socială.
Eu cred că opoziția celor două echipe la
un loc, mai ales a celor de la Paris, crae de fapt i-au apărat pe ceilalți,
este o reacție de aplaudat. E o intervenție civică, autentică, care arată că de
fapt avem capacitate de intervenție a indivizilor în fața unor încălcări ale
normelor.
E ca și cum, în România, dacă am observa
pe unul corupt, am interveni toți, imediat, să îl punem la punct.