Deținutul ispășește o pedeapsă de 4 ani și 11 luni de închisoare pentru tâlhărie calificată, a precizat pentru Libertatea purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui, Eduard Creangă.
Pentru buna purtare în închisoare a fost recompensat cu permisiunea de a merge în familie pentru 24 de ore.
Potrivit reprezentanților Penitenciarului Vaslui, deținutul trebuia să se întoarcă în închisoare luni la ora 13. Când au văzut că nu se mai întoarce și nici nu reușesc să dea de el, au fost sesizați polițiștii, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și judecătorul delegat.
„Bărbatul, în vârstă de 36 de ani, din municipiul Bârlad, a fost căutat și depistat de către un echipaj de poliție, din cadrul Poliției Municipiului Bârlad, în zona de nord a municipiului Bârlad și a fost predat unui echipaj al Penitenciarului Vaslui, în vederea încarcerării”, au precizat oficialii Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
La întoarcerea în închisoare, deținutul, în vârstă de 36 de ani, a declarat că beat fiind nu și-a dat seama ce face și a decis să coboare din microbuzul care îl aducea spre Vaslui. Pe numele său a fost întocmit dosar penal pentru evadare.