Uniunea Europeană intenționează să sisteze toate zborurile din sudul Africii, după anunțul privind detectarea unei noi variante îngrijorătoare a coronavirusului în această regiune.

Anunțul a fost făcut pe Twitter de președinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen. „Comisia va propune, în strânsă coordonare cu statele membre, să activeze frâna de urgență pentru a stopa călătoriile aeriene din regiunea Africii de Sud, din cauza variantei B.1.1.529”, a spus șefa Executivului UE.

Varianta cu pricina are un număr mare de mutații, care par periculoase, deoarece permit virusului să evite sistemul imunitar și să se transmită mai ușor, au spus oamenii de știință din Africa de Sud. O specialistă din Marea Britanie a admis că este vorba despre „cea mai îngrijorătoare variantă” depistată până în prezent, scrie The Guardian.

Important este că varianta a fost detectată deja în afara Africii, la o persoană din Israel și la o alta din Hong Kong, care călătoriseră în regiune. De aceea, mai multe țări s-au grăbit acum să ia măsuri.

Marea Britanie a luat deja decizia suspendării zborurilor, spre nemulțumirea oficialilor sud-africani. Ministrul de Externe de la Pretoria a declarat că decizia „pare să fi fost grăbită”, în condițiile în care nici Organizația Mondială a Sănătății (OMS) nu a făcut recomandări pe această temă.

Dar oficialii britanici au insistat că acțiunile cât mai rapide pot fi esențiale în acest moment. Londra a suspendat nu doar zborurile din Africa de Sud, dar și pe cele din Namibia, Botswana, Zimbabwe, Lesotho și Eswatini.

O decizie similară a fost luată deja de Israel, Singapore, Germania și Italia, iar lista crește cu repeziciune.

Oricum, specialiștii cred că aceste decizii nu vor face decât să întârzie transmiterea acestei variante în Europa, posibil cu câteva săptămâni.

Principalele burse europene înregistrau scăderi semnificative vineri dimineaţa, din cauza veștilor sumbre. Acţiunile companiilor care au legătură cu călătoriile şi turismul, deja afectate de pandemie, au fost afectate în mod deosebit.

E „aproape sigur” că vaccinurile sunt mai puțin eficiente în fața acestei variante

Varianta numită B.1.1.529 are 32 de mutații, iar multe dintre ele afectează proteina spike, partea virusului pe care majoritatea vaccinurilor o folosesc pentru a stimula răspunsul sistemului imunitar împotriva coronavirusului.

„Cantitatea incredibil de mare de mutații spike găsită la noua tulpină reprezintă un lucru cu adevărat îngrijorător”, a precizat dr. Tom Peacock, virolog la Imperial College London, adăugând apoi, într-o serie de mesaje pe Twitter, că noua variantă „trebuie monitorizată îndeaproape din cauza acestui profil oribil al proteinei spike”.

Alți specialiști s-au declarat la fel de preocupați.

Ravi Gupta, profesor de microbiologie clinică la Universitatea Cambridge, a declarat că în analizele din laboratorul său s-a descoperit că două dintre mutațiile noii variante de COVID au crescut infecțiozitatea acesteia și au redus capacitatea anticorpilor de recunoaștere a virusului.

Este „aproape sigur” că vaccinurile vor fi mai puțin eficiente în fața acestei variante, a declarat și profesorul James Naismith, biolog la Universitatea Oxford.

Dar vaccinurile vor avea în continuare un efect, chiar dacă parțial, a asigurat el. „E o veste proastă, dar nu e sfârșitul lumii”, a spus expertul, citat de BBC.

Doctorul Susan Hopkins, principala consilieră a Agenției pentru Sănătate și Securitate din UK, a subliniat că B.1.1.529 este „cea mai îngrijorătoare variantă pe care am văzut-o”.

Ea a observat că rata de reproducere a variantei în Africa de Sud, acolo unde a fost depistată, este de 2. La orice rată de reproducere de peste 1, epidemia crește exponențial.

La rândul său, profesorul Francois Balloux, directorul Institutului de Genetică de la University College London, a constatat că numărul mare de mutații din această variantă s-a acumulat aparent într-o „singură explozie”, sugerând că ar fi putut evolua în timpul unei infecții cronice la o persoană cu un sistem imunitar slăbit, posibil un pacient HIV/SIDA netratat.

Reuniune de urgență

Africa de Sud a solicitat pentru vineri o întâlnire de urgenţă cu un grup de lucru care se ocupă de evoluţia virusului din cadrul OMS, pentru a discuta despre noua variantă.

Apariţia noii variante este fără îndoială la originea creşterii „exponenţiale” a contaminărilor din ultimele săptămâni, potrivit ministrul sănătăţii din Africa de Sud, Joe Phaahla.

Alte cazuri au fost semnalate în ţara vecină Botswana şi în Hong Kong, la o persoană care a revenit dintr-o călătorie în Africa de Sud. Iar Israelul a anunțat că a depistat varianta la o persoană care a venit din Malawi.

Africa de Sud, care se teme de izbucnirea unui nou val de infectări cu noul coronavirus până la sfârşitul anului, este în mod oficial ţara cea mai afectată de pandemie de pe continentul african, înregistrând peste 2,9 milioane de cazuri şi peste 89.600 de decese.

La nivel global, pandemia este dominată în prezent de propagarea variantei Delta, extrem de contagioasă, detectată iniţial în India.

Urmărește-ne pe Google News