UPDATE, ora 18. 52 Într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook, reprezentanții Băneasa Shopping City precizează că a fost vorba despre un incendiu de mici dimensiuni, care nu a provocat victime sau pagube materiale importante.
Activitatea din mall a fost reluată, cu excepția zonei de food court, acolo unde a avut loc incidentul.
”Astăzi, 19 septembrie 2021 în jurul orei 17:00, la unul dintre restaurantele aflate la etajul 1 din incinta Băneasa Shopping City, a avut loc un incendiu izolat, de mici dimensiuni, care nu a provocat victime și nici daune materiale însemnate.
Din motive de siguranță s-a decis evacuarea temporară a vizitatorilor centrului comercial. În acest moment, toate măsurile de siguranță au fost luate, iar activitatea centrului comercial a fost deja reluată. Excepție face zona de food court care va mai rămâne izolată pentru o scurtă perioadă de timp.
Ne cerem scuze pentru disconfortul și neplăcerile cauzate vizitatorilor Băneasa Shopping City”, se arată în mesajul reprezentanților centrului comercial.
„A fost o degajare de fum la un restaurant de la etajul 1. Fumul a provenit de la tubulatura de evacuare, de la hotă, pe traseul de evacuare. Nu a fost degajare de fum în mall”, a explicat reprezentantul ISU București-Ilfov.
Personalul administrativ din centrul comercial a luat decizia evacuării persoanelor care se aflau în acel moment în mall, operațiune care a avut loc până la sosirea pompierilor.
La fața locului au fost trimise șase autospeciale, însă în acest moment doar trei se mai află acolo și monitorizează situația.
„Nu mai e nicio stare de pericol”, a mai precizat Daniel Vasile.