Astfel, în săptămâna 23 februarie – 1 martie 2015, potrivit statisticilor Serviciului de Supraveghere și Control Boli Transmisibile din cadrul Direcției de Sănătate Publică Brașov, au fost diagnosticați în total 2.460 brașoveni cu boli specifice sezonului rece față de 2.300, în săptămâna anterioară. Pe de altă parte, numărul bolnavilor care au avut nevoie de internare a fost aproape identic, 180 față de 181.
1.928 pacienți diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, față de 1.807 cât existaseră în săptămâna precedentă. Numărul bolnavilor de pneumonie a rămas la un nivel ridicat, fiind exact același număr ca în intervalul anterior: 478. Dacă în a doua săptămână din februarie se înregistrase un record al îmbolnăvirilor de gripă: 31 de bolnavi, 12 dintre ei având nevoie de spitalizare, iar în următorul interval au fost 15, şapte dintre pacienţi fiind internaţi, săptămâna trecută s-a doborât un nou record pe ultimele sezoane reci: 54 de pacienţi diagnosticaţi ca fiind infectaţi cu virus gripal, 23 dintre ei internaţi.
Este vorba de patru bebeluşi, toţi spitalizaţi, şase copii din grupa de vârstă 2-4 ani (patru spitalizat), opt din grupa 5-14 ani (şase internaţi). Cei mai mulţi pacienţi gripaţi, 25 (cinci internaţi) au vârsta între 15 şi 49 de ani, şapte, doi spitalizaţi, au între 50 şi 64 de ani, iar patru, doi îngrijiţi în spital, au peste 65 de ani.
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro