Campania Libertatea şi Kanal D te ajută! «Fii Moş Crăciun!» continuă cu toate motoarele în plin!
Împreună cu partenerii tradiţionali Quelle, Danone, Hama şi Carrefour, dar şi cu sprijinul Europa FM, alte câteva zeci de persoane cu nevoi, în special copii din familii nevoiaşe şi bătrâni singuri şi lipsiţi de ajutor, au fost vizitate de trimişii speciali ai Libertatea şi Kanal D.
Se luptă de mult cu boala!
Florentina Florea are în grijă doi băieţei, dintre care unul, de 11 ani, bolnav de tetrapareză spastică. Micuţul are o dorinţă extraordinară de a învăţa în ciuda deficienţelor cu care se luptă de ani buni. El îl aşteaptă pe Moş Crăciun cu credinţa celui care ştie că nu poate fi dezamăgit.
Familie numeroasă, nevoi mari
Familia Tudor e una numeroasă. Într-o garsonieră de 15 metri pătraţi din Calea Rahovei din Capitală locuiesc şase persoane. Mama e casnică, în timp ce tatăl lucrează pe unde apucă, fără carte de muncă. Mezinul familiei are opt luni, iar băiatul cel mare, opt ani.
Trăieşte din alocaţiile copiilor
Niculina Anghel locuieşte într-un bloc de zece etaje. Are grijă de patru copii şi de doi nepoţi. Încearcă să se descurce, fără să se plângă, doar din alocaţiile copiilor şi din venitul de plasament al nepoţilor. Unul dintre micuţi are şi mari probleme de vedere şi ne- cesită tratament.
Deşi bolnavă, e prima la învăţătură
Ioana-Lăcrămioara Băcăilă este o fetiţă de 14 ani, ce suferă de hemofilie, având deseori hemoragii. Cu toate acestea, tânăra este olimpică şi studiază în paralel pianul şi vioara, deţinând peste 60 de diplome internaţionale.
Cum arată buletinul de vot pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!